In memoria generatiei de confrati mai mari, cea a lui Mihu Dragomir, Dimitrie Stelaru, Neculai Tautu, George Dan,Tudor Musatescu, Geo Dumitrescu, Radu Boureanu, Ghita Dinu, Lucian Grigoresccu, Ion Vlad, Spiru Chintila, Petru Dumitriu, Gellu Naum, Laurentiu Fulga, Sasa Pana, Radu Tudoran, Alexandru Balaci, Mati Aslan,Eugen Schileru, Nicolae Margeanu, Nicolae Crisan, Nicolae Jianu, Mircea Marc, de la care am apucat sa invat ceva din lupta cu poncifele vremii.

Era o iarna trista si-o atmosfera de teroare. Tata fusese radiat din baroul avocatilor si lasat fara nici un venit fiindca facuse politica liberala, mama, din nici un alt motiv decat ca sotie a lui, nu mai era medicul spitalului ci batea drumurile la niste dispensare de pe Canal, unchiul meu episcopul fusese ucis in mod criminal, un alt unchi scos din randurile armatei, iar cativa dintre profesorii mei de la liceu arestati sau mutati pe la scoli de cartier de unde fusesera la noi avansati invatatorii. Cei care luptasera pentru putere mai multi ani, consolidandu-si-o in 1948, ii pedepseau pe adversari rasplatindu-si sustinatorii cu functiile acelora, asa cum pe planul literar catre care eram atenti noi, tinerii cu aspiratii, poezia lui Arghezi fusese decretata „a putrefactiei”, A. Toma era facut academician si poet national, Duiliu Zamfirescu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Gib Mihaescu, rafinamentele teatrale ale lui Camil Petrescu dispareau complet, lasand ca singur monument abilitatea politica a lui Sadoveanu, avangardistii ca si misticii si nationalistii erau declarati indezirabili ca si Bacovia, Blaga sau Ion Barbu, iar revistele literare capatau titlurile entuziasmului proletcultist fiind incredintate unora care isi dovedisera angajamentul si admiteau controlul direct de partid. Acest control era exercitat de activisti care invatasera sa te inghete cu autoritatea tovaraseasca impreuna cu unii mai