Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (106)
________________________
7 mai 1987
După şedinţa de ace din strada Visarion numărul 6, traversăm Piaţa Romană. Lucrările de la metrou au transformat circulaţia din zonă într-un calvar; numai denivelări, gropi şi adevărate văi în asfalt, care se lasă, probabil, din cauza felului artificial în care s-a lucrat.
Muzeul sculptorului Adoc
Nu este singura vizită a serii. Dau o fugă până la doamna Anda Bantaş, care nu mai are o părere atât de catastrofală despre nivelul meu la engleză, în preajma admiterii. Seara târziu, îl insoţesc pe A.P. la sculptorul Adoc, care a insistat foarte mult să primească vizita aceasta. Vedem o seamă de obiecte rare în colecţia artistului. Domnul Adoc are valori inestimabile. Rafturi întregi cu lucrări vechi, de Dosoftei, Heliade Rădulescu, Dimitrie Cantemir, Ţichindeal şi alţi autori din străvechimea literaturii române. Majoritatea în slavonă, cărţile, dintre care câteva ediţii princeps, sunt atât de sensibile, încât răsfoirea mai energică le-ar putea distruge. Printre unicate, un autograf bine conservat al lui Anton Pann, o revistă Tribuna din 1892, în care e publicat Memorandul. Dar muzeul domnului Adoc nu se rezumă numai la cărţi. Luăm în palme o bucată de piramidă egipteană, pistoale cu care au luptat pandurii lui Tudor, biblii medievale europene, statuete greceşti, cărţi bisericeşti şi monede din perioada dacică.
A.P. se uită cu interes la toate obiectele, dar, de emoţionat, cel mai mult îl emoţionează foaia ce cuprinde Memorandul ardelenilor. Nu e nevoie să spună nimic. Îi vedem părul ridicându-i-se pe mâini.
10 mai 1987
Ziua regelui, independenţă şi boală
Suntem republică, aşa că oficialităţile trec cu vederea faptul că azi, în mod tradiţional, ar
