Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat sâmbătă că pentru ca democrat-liberalii să îşi găsească prezidenţiabilul, trebuie „să îşi facă ordine în casă” şi să redeschidă „agenda” pentru a găsi cel mai bun candidat.
În urmă cu doar câteva zile, Gheorge Flutur puncta importanţa găsirii celui mai bun candidat la alegerile prezidenţiale din 2014, pentru ca sâmbătă seara să adauge, în cadrul unei emisiuni a postului „B1 TV” că este nevoie „să ne facem ordine în casă şi să stabilim nişte criterii, şi aici, după părerea mea, drepta românească trebuie să găsească împreună, şi aici va trebui să deschidem din nou agenda, cu cei din centru şi dreapta politicii româneşti".
Întrebat dacă împărtăşeşte părerea lui Traian Igaş care a spus că Emil Boc ar fi un bun candidat la prezidenţiale, Flutur a afirmat: „de ce nu, poate să fie şi el un nume".
„Eu îl respect foarte mult pe Emil Boc, un om onest, un om care sigur, fiind premier într-o perioadă grea a trebuit să plătească şi să plătim cu toţii, dar a făcut foarte multe lucruri bune. De ce nu? Poate să fie şi el un nume. Eu aş vrea însă să avem o discuţie internă legată de criterii, dar repet şi din punctul meu de vedere Emil Boc este un care a făcut performanţă Din punctul notru de vedere (al PDL n.r.) este şi rămâne un lider foarte important pentru noi", a precizat democrat-liberalul.
Secetarul general al PDL crede că în partid trebuie să existe alegeri „cât mai repede", iar acestea trebuie să fie „transparente", dar în acelaşi timp trebuie să existe şi o evaluare a organizaţiilor judeţene.
„Categoric, trebuie alegeri şi acest lucru îl doreşte actuala conducere, alegeri transparente şi cât se poate mai repede. Dorim concomitent să se întâmple şi evaluarea filialelor, problema noastră internă ca să putem să facem ordine şi să găsim soluţiile cele mai bune în paralel rolul de opoziţie al pr