Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adopţia, ultima şansă pentru o familie din Turda

Publicat in CityNews Alba, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Doar 50 de copii din centrele de plasament sunt adoptaţi anual în judeţul Cluj. Procedura de adopţie durează, în medie, un an, timp în care viitorii părinţi sunt pregătiţi de specialişti să facă faţă noilor provocări.

Un cuplu din Turda aşteaptă de şase luni un nou membru în familie. sabela şi Remus nu pot să aibă copii, singura şansă fiind adopţia, aşa că au început demersurile necesare.

"Suntem conştienţi că putem oferi dragoste şi educaţie unui copil. Există şi o motivaţie mai presus de cele normale. Bucuria de a ajuta un copil şi nu orice copil, ci un copil pe care să îl integrezi în propria familie. Bucuria de a schimba destinul unui copil", spune Remus Mihălcioiu.

În aşteptarea fetiţei pe care şi-o doresc, dragostea celor doi s-a răsfrânt asupra nepoţilor.

"Sper să avem şi noi o fetiţă aşa drăguţă şi descurcăreaţă ca nepoţica", spun ei. Soţii Mihălcioiu au cumpărat deja pătuţ pentru viitorul lor copil.

De cinci ani, de când au aflat că, din cauza unor probleme medicale, nu vor putea avea copii, Isabela şi Remus au apelat la tot felul de tratamente, inclusiv la fertilizarea in vitro. Totul a fost, însă, în zadar.

"Prima reacţie a fosto tristeţe mare, adică parcă s-a dărâmat cerul. Îmi doream sub orice formă să am un copil, adică am zis că nu ştiu cum, dar voi avea un copil. Bine, cu ideea adopţiei am cochetat înainte, deoarece fiind medic ştiam că dacă nu am rămas însărcinată sigur este o problemă organică", spune Isabela.

Procedura de adopţie durează în medie un an, spun specialiştii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului, timp în care viitorii părinţi sunt pregătiţi să facă faţă noilor responsabilităţi.

"Dacă în toate etapele nu există niciun demers care să disturbe procesul, respectiv să dureze mai mult perioada de adaptare, procesul de adopţie durează aproximativ un an de zile", a declarat Nicoleta Molnar, director

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 48 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 41 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 41 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 53 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°