Parfumul reprezinta experienta senzoriala cea mai completa scotand deseori la iveala emotii si amintiri uitate, uneori impregnate in memorie chiar din primele noastre zile de viata.

“Parfum” , cuvantul care descrie o substanta cu miros placut,este o achizitie a limbii franceze doar de prin anul 1528- anul primei mentiuni gasita de cercetatori in documente scrise.

Deriva din verbul fumer, a fumega, probabil pornind de la faptul ca anumite substante carora li se dadea foc dadeau nastere unor arome placute.

“ Vedeta” antichitatii a fost tamaia – considerata in antichitate mai pretioasa decat aurul.

Primul asa zis parfum celebru a carui reteta a ajuns pana in zilele noastre este Apa Reginei Ungariei (sec. XIV-lea), preparat pe baza de rozmarin si esenta de terebentina.

Abia in sec.XIX apar descoperiri cum ar fi vaporizatorul, fabricarea in serie, marile magazine cu raioane specializate si perfectionarea sintezei de arome artificial in chimia organic.

Creatorii parfumurilor sunt de cele mai multe ori anonimi sau doar foarte putin cunoscuti publicului larg.

De fapt , daca studiem piata parfumurilor , cele mai multe marci de parfumuri sunt si marci de haute couture ,numele parfumierului fiind eclipsat de cel al emblemei, brand-ului care il reprezinta.

Indiferent insa de pret , stim oare “ sa citim “ un parfum?

Este imposibil sa se descrie un parfum doar prezentand o lista a componentelor , de obicei foarte numeroase.

Nici creatorul nu pune in prospect absolut toate secretele aromate, desi normele Uniunii Europene sunt destul de stricte.

Cel mai des se foloseste descrierea conform apartenentei la o anumita familie, plus descrierea in functie de notele principale care “apar” pe masura ce se dezvaluie parfumul.

Notele componente “ citirii “ unui parfum sunt : notele de varf, notele de mijloc si notele de baza. @N