Andrei Marga, preşedintele ICR, a declarat, referitor la câştigătorii concursului organizat de ICR pentru selectarea referenţilor şi directorilor adjuncţi ai filialelor din străinătate, că aceştia sunt persoane propuse de el pentru numirea în funcţia de referent, avizul final fiind dat de MAE, relatează Mediafax.
Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR) a lămurit o serie de acuzaţii care i-au fost aduse în urma concursului organizat de instituţia pe care o conduce. El a subliniat că a preferat un concurs în defavoarea unei selecţii personale, iar apartenenţa politică a candidaţilor trebuie rezolvată de aceştia după numirea în funcţie, potrivit Mediafax.
"Cele 12 persoane din postul de referent sunt propuşi spre angajare. Trebuie să se angajeze încet-încet aceste persoane în poziţiile de funcţionari publici, mai ales că în unele institute culturale din afară începem să avem zero referenţi. Mergem pe premisa că, într-o zi, foarte apropiată, se vor deschide din nou concursurile.
Procedura de angajare durează. După ce se face selecţia, durează încă două luni aproape până când cel numit este trimis la post Ei intră în personalul diplomatic, care este supus unor rigori speciale. Am făcut toate acestea în speranţa şi chiar în cvasicertitudinea că posturile se vor debloca. Avem discuţii şi pentru unele domenii a început deschiderea şanselor de angajare, pentru alte domenii este încă în discuţie, pentru altele încă nu, dar suntem pe traseul deschiderii", a spus Marga, încercând să lămurească astfel controversa cu privire la organizarea unui concurs în condiţiile în care MAE a anunţat public blocarea posturilor.
„Lista“ lui Marga
În urma concursului organizat de ICR pentru selectarea referenţilor şi directorilor adjuncţi ai filialelor din străinătate, preşedintele instituţiei, Andrei Marga, a fost acuzat de nepotism şi de încălcare a legii.