Şoferii din Maramureş mai au de aşteptat aproape 2 ani de zile până să poată circula în condiţii europene pe drumul care leagă oraşul Baia Sprie de comuna Bârsana.
Asta dacă cei de la Consiliul Judeţean Maramureş îşi fac datoria ca la carte şi nu vor apărea piedici din stânga sau dreapta. Cert este că preşedintele CJ MM, Zamfir Ciceu dă asigurări că „în 2013 se vor continua şi finaliza proiectele începute în anii trecuţi, se vor demara proiecte noi pentru 2013 şi se vor pregăti documentaţiile tehnico-economice specifice pentru obiective de investiţii majore pentru anii următori”.
„Legat de drumul Baia Sprie – Bârsana, se ştie că acel contract cu firma executantă, S.C.Selina Oradea, ca lider de asociere, a fost reziliat iar amplasamentul a fost predat beneficiarului, Consiliul Judeţean Maramureş, în prima parte a lunii decembrie 2012. Lungimea amplasamentului este de 56 km.
Predarea-primirea s-a făcut împreună cu constructorul, proiectantul şi dirigintele de şantier. S-au constatat stadiile fizice în care este lucrarea, rezultând că nu există nici un tronson de drum efectiv finalizat. Există doar anumite lucrări finalizate pe anumite părţi din amplasament.
Pe baza stadiilor fizice real executate şi a documentaţiei existente, se va revizui proiectul tehnic pentru restul de executat, în conformitate cu instrucţiunea AMPOR nr. 92 din 31.08.2012. Proiectul tehnic, revizuit, va face obiectul unei noi licitaţii pentru lucrările rămase de executat. Valoarea totală a proiectului – 68.136.709,08 lei fără TVA şi 84.489.519,26 lei cu TVA.
În următoarele zile, se va încheia contractul privind revizuirea proiectului tehnic, care va fi finalizat în două luni, urmând ca ulterior verificării acestei documentaţii, conform legii, să se organizeze licitaţia în vederea desemnării executantului lucrărilor rămase de executat. În cazul în care nu vor fi contestaţii,