Mergeţi la o piesă de teatru şi admiraţi jocul actorilor, punerea în scenă sau viziunea regizorului. La aplauze, poate tindeţi să uitaţi o persoană care ajunge să cunoască piesa mai bine decât actorii şi, poate, mai bine decât regizorul.

Este vorba de sufleur, meserie practicată acum de doar o mână de clujeni - doi la Teatrul Naţional şi unul la Teatrul Maghiar şi, dacă vreţi, o persoană la teatrul din Turda, unde sufleur este contabila instituţiei. De fapt, meseria de sufleur este acum aproape uitată în ţară: doar teatrele naţionale mai au astfel de angajaţi.

Anamaria Moldovan este unul dintre cei doi sufleuri ai Teatrului Naţional, alături de Crina Onaca. Vineri dimineaţa, se pregătea să asiste la punerea în scenă a uneia dintre noile premiere ale teatrului, în studioul Euphorion, cu scenariul gros cât o carte alături, pe unul dintre scaunele primului rând. Toate replicile pe care le rostesc actorii, indicaţiile regizorului şi gesturile protagoniştilor, dacă sunt relevante pentru mersul piesei, toate trec prin urechile şi ochii sufleurului. „E o muncă grea", spune Moldovan, „pentru că trebuie să fii tot timpul atent, să urmăreşti fiecare cuvânt".

Poate aţi urmărit filme în care actorul de teatru, pierdut pe scenă pentru că are un lapsus şi nu-şi mai aminteşte replica, este salvat providenţial de o voce de sub scenă, care i-o şopteşte şi dă spectacolului imboldul de a merge mai departe. Viaţa nu este, însă, ca-n filme: de cele mai multe ori, la spectacole intervenţia sufleurilor este inutilă, pentru că actorii şi-au făcut treaba la repetiţii. Moldovan rememorează însă, fără a da nume, un episod în care actorii au fost pe punctul de a sări peste o scenă întreagă, din cauza unei replici rostite greşit, ce venea nu de la un debutant, ci tocmai de la un actor în vârstă, experimentat. „A rostit o replică, probabil din versiunea altui regizor, şi atun