Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de noi modele sosesc în 2013 pe piața auto românească

Publicat in Capital, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Importatorii promit un an cu multe prezentări de vehicule noi și face-lifturi. Skoda Octavia, Ford Fiesta, Opel Adam, Chevrolet Trax, Renault Fluence sau Dacia Logan break sunt doar câteva dintre acestea.

Anul în care abia am intrat nu anunță modificări majore ale situației dificile în care se află piața autoturismelor din România. După ani buni în care vânzările au scăzut de la peste 300.000 de unități la mai puțin de 100.000, pentru ca, în 2012, să fie depășită cu greu valoarea de 70.000 de unități, în 2013 este de așteptat ca reculul să continue. În ciuda acestui fapt, producătorii de vehicule încearcă să atragă cât mai mulți clienți, prin lansarea unor modele noi. Din nefericire, multe dintre acestea își vor găsi cu greu cumpărători în România, dat fiind faptul că nu corespund caracteristicilor pieței. Având în vedere că aproape 70% dintre mașinile comercializate în 2012 au avut drept clienți firmele, singurele modele care pot avea pretenții la o cotă importantă de piață sunt cele care corespund cerințelor cumpărătorilor de flote.

Cu toate acestea, piața românească a autoturismelor va fi luată cu asalt de modele care mai de care mai interesante din punctul de vedere al designului și dotărilor, cu prețuri pe măsură. Un caz aparte este cel al producătorului autohton Automobile Dacia care, în ciuda păstrării cu încăpățânare a secretului, pare a se afla în pragul lansării variantei break a noului Logan. Această noutate nu este departe de a deveni o certitudine pentru că, după cum susțin surse din piață, prezentarea modelului va avea loc în martie, la expoziția auto de la Geneva.

Avalanșă în prima jumătate a anului

Primul trimestru al lui 2013 se anunță foarte bogat în lansări de noi modele și face-lifturi. Astfel, chiar din ianuarie clienții români vor putea achiziționa noua Mazda6 și Chevrolet Spark face-lift. În februarie, sunt aște

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°