Îndrăgitul Virgil Ogăşanu (72 de ani) descrie traseul carierei sale de actor, începută ca percuţionist la petrecerile din Turnu-Severin şi desăvârşită în jumătate de secol.

„Citeşte ca şi când mi-ai spune mie!“, îi cere domnul profesor Virgil Ogăşanu unei studente care se pregăteşte să înţeleagă ce-a vrut Marin Sorescu să spună în „La lilieci“. Şi-apoi o ascultă cu atenţia celui care preţuieşte această artă de a vorbi mai mult decât orice. Se pare că Virgil Ogăşanu nu ştie să îmbătrânească şi n-are de ce să ştie. După mai bine de jumătate de secol de teatru, film şi televiziune, păstrează aceeaşi energie care-i neliniştea picioarele spasmodice când a fost pentru întâia oară actor. Despre război şi sârma ghimpată din Turnu-Severin, despre cenzură şi rezistenţă, despre Marin Sorescu şi gloria teatrului de altădată, Virgil Ogăşanu.

„Weekend Adevărul“: Cum vi s-a părut atitudinea românilor la moartea regizorului Sergiu Nicolaescu?

Virgil Ogăşanu: Deplorabilă. Am văzut multe lucruri urâte şi triste. Lumea vrea spectacol, vrea să-l vadă descoperit, în sicriu de sticlă, tot felul. Din păcate, educaţia lasă de dorit. Cultura e un lucru al naibii de complicat.

Vă imaginaţi cum s-ar întâmpla în momentul în care nu veţi mai fi dumneavoastră?

Pentru mine, lucrurile astea sunt atât de simple: viaţa e importantă atât timp cât sunt cu familia, cu spectatorii, cu colegii. Ce e după nu mă mai interesează. Important e să laşi ceva. Cred că toţi suntem datori cu o moarte şi asta este, n-avem ce să facem.

Dac-aţi trage linie acum, s-ar chema că sunteţi fericit.

Nu-mi place să trag linii. Bilanţurile sunt inutile, cred că trebuie lăsată lista deschisă.

„E tatăl tău!“

Cu ce începe această listă? Care este cea mai puternică amintire din copilărie? Onoarea ruşilor

„Socrul meu, care fusese şi el rănit în r