Când şi când, auzim de câte un divorţ. Şi parcă ne pare rău. Căci, "ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă". Este mesajul hristic ce fundamentează Cununia, ca pecetluire a iubirii între un bărbat şi o femeie într-un trup mistic, numit familie. Atunci, cum de ajung oamenii la divorţ?

Studiind atent mesajul biblic anterior, răspunsul are două variante, ambele gravitând în jurul iubirii: fie Dumnezeu n-a avut ce să unească, fie omul a găsit o cale să despartă ceea ce Dumnezeu a unit.Să le luăm pe rând

1.Dumnezeu n-a avut ce să unească. Aici, căsătoria debutează cu lipsa iubirii şi se fundamentează doar pe închipuiri. Sunt destui oameni naivi, pătimaşi sau profitori care cred că o căsătorie este doar o unealtă prin care ei obţin ceea ce visează, un mijloc de satisfacere a propriilor pulsiuni, sau o cale rapidă spre un aranjament financiar. În acest caz, Dumnezeu-iubirea lipseşte din mijlocul viitorilor soţi, iar căsătoria devine o egoistă transformare a celui ce este ajutor potrivit pentru mântuire în sclav legal. Tendinţa de a fugi de Dumnezeu se manifestă la vedere şi în dorinţa unor cupluri de a-şi pecetlui fariseica iubire în afara spaţiului sacru al Bisericii ( prin parcuri, pe maluri de ape, în vârf de munte, etc). Simetric, altele trec Cununia prin spaţiul Bisericii precum gâsca prin apă, de dânşii nelipindu-se harul încununării dragostei. Ba mai cred unii că sunt posibile şi căsătorii cu repetiţie, uitând că numai prima căsătorie este încununare prin Taina Nunţii, a doua şi a treia fiind pogorăminte ale Bisericii. După acestea, nici Domnul nu mai este dispus să înţeleagă joaca de-a familia.

2 Omul a găsit o cale să despartă ceea ce Dumnezeu a unit.Adică să distrugă liantul divin al familiei. În acest caz iubirea dintre soţi a murit, prăpădul extinzându-se adeseori şi asupra copiilor. Cauzele se regăsesc pe o scară cu multe trepte,ca