Portarul titular al Stelei şi al echipei naţionale, Ciprian Tătăruşanu, a vorbit despre primele impresii după startul cantonamentului, dar şi despre modul în care vede şansele Stelei în Europa League.
Ciprian, au trecut deja două zile cu antrenamente. Cum ţi se par condiţiile de aici, din Spania?
E bine pentru că e cald, mult mai cald decât în România unde am înţeles că azi a nins din nou. Terenurile de antrenament sunt foarte bune şi vremea la fel.
E mai bine decât în Antalya?
Da, aici nu bate vântul aşa de tare ca în Antalya, plus că şi mâncarea e mult mai bună decât acolo.
La fel ca anul trecut, vă pregătiţi pentru o dublă europeană în care întâlniţi un adversar ce până la ora partidei directe va avea meciuri oficiale în picioare. E o problemă?
Nu cred că e o problemă, mai de grabă e un dezavantaj pe care vrem să-l anulăm în cantonamente. Sperăm ca de data asta să obţinem un rezultat mult mai bun. Cu toţi vrem să batem pe Ajax, să jucăm cu Chelsea şi poate chiar să trecem şi de ei. Totuşi, sunt adversari foarte puternici.
Cum vezi şansele Stelei în dubla cu olandezii?
Cred că Ajax este favorită, au şanse mai mari, undeva la 60-65%. Nivelul nostru de încredere este unul mult mai mare acum decât anul trecut, înainte de Twente. Asta pentru că în tur am practicat un joc mult mai bun decât o făcusem în aceeaşi perioada a anului trecut.
În campionat veţi reveni din postura de lider, însă fără echipe precum Dinamo sau Rapid în coastă, ci cu Astra sau Pandurii.
Sincer să fiu, nu mă interesează cine este în spatele nostru atât timp cât rămâne acolo şi noi terminăm pe primul loc.
Vor veni convocările la echipa naţională. Cadu spunea că ar vrea cetăţenia română pentru a fi convocat de Piţurcă în cantonament, aici, în Spania.
Nu mă interesează ce-şi doreşte Cadu.
Pentru tine, ca portar, e un a