CAS Dolj a stabilit, în urma mai multor controale efectuate în decembrie, că medicii de familie au făcut nereguli la reţetele compensate.
Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a stabilit, în urma mai multor controale efectuate în decembrie, că s-au făcut mai multe nereguli la medicii de familie. Pensionarii mint pentru medicamente ieftine
Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a anunţat că, în urma efectării unor controale în luna decembrie, au fost descoperite mai multe nereguli la medicii de familie. „În vederea oferirii unor servicii de calitate asiguraţilor săi, CAS Dolj verifică lunar îndeplinirea obligaţiilor contractuale a furnizorilor de servicii. Astfel, în luna decembrie 2012, au fost efectuate 27 acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale, din care 15 controale tematice şi 12 controale operative“, se arată într-un comunicat de presă al CAS Dolj. În cadrul controalelor tematice au fost verificaţi 11 furnizori de servicii medicale în asistenţa medicală primară, constatându-se următoarele deficienţe: au fost identificaţi pensionari care au beneficiat nelegal de prescripţii medicale în cadrul Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/lună. Aceştia au declarat în scris că nu au alte venituri deşi aveau şi alte venituri impozabile. Contravaloarea medicamentelor compensate 90% prescrise de medicii de familie pensionarilor care realizează şi alte venituri în afara celor din pensii, se va recupera de la persoanele care au beneficiat nelegal de compensarea suplimentara de 40%. CAS Dolj a stabilit, în urma mai multor controale efectuate în decembrie, că medicii de familie au făcut nereguli la reţetele compensate.
Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a stabilit, în urma mai multor controale efectuate în decembrie, că s-au făcut mai multe