Mona Pivniceru e ministru al Justitiei, si asta chiar in minunata Romanie. Ce-si permite domnia ei sa faca in Justitie tine insa de o dictatura "light" din vreo tara exotica. In anii '60.
Implicarea ei in Justitie prin contestarea unei alegeri perfect legale la varful CSM si declansarea unei revolte chiar impotriva domeniului pe care ar trebui sa-l pastoreasca ne da o idee despre ce va insemna relatia USL cu Justitia.
Mai intai, faptele. Doamna Pivniceru a declarat marti ca legea nu prevede ca presedintele Consiliului Superior al Magistraturii trebuie sa fie judecator, dar acest lucru nu a fost stipulat "pentru ca s-a parut ca este o chestiune de bun simt care a fost respectata anual".
Asadar, pentru doamna Pivniceru legea nu e lege, ci trebuie sa aplicam instinctul. Bunul simt, nu? Se pare ca am coborat de la nivelul la care legea era ocolita la unul in care e ignorata total, ba chiar blamata pentru ca sarmana lege nu stia ca ghidul - dar ce spun eu ghidul, farul calauzitor - e bunul simt al doamnei Pivniceru.
Stralucitorul bun simt al doamnei Pivniceru, un om care isi permitea, printre altele, sa afirme, in ciuda faptului ca legea i-o interzicea, sa spuna ca procesul lui Adrian Nastase e unul politic.
Mai mult, pentru doamna Pivniceru nici voturile si procedurile legale nu sunt de ajuns. Ea observa ca "nici corpul de procurori nu doreste aceasta rocada, observ ca nici sensul legii nu este respectat, atata vreme cat mandatul este de un an, observ ca prezenta la varful CSM in aceasta formula este contestata si de judecatori si de procurori, observ ca nu s-au pus in discutii programele, sub motiv ca nu este concurs, si imi vine in minte selectia procurorilor, cand s-au trimis intrebari in toata republica, la societatea civila, cine are de intrebat sa-i intrebe, in conditiile in care legea le dadea exclusiv in
