Colonelul Viorel Dascălu a fost împuternicit de Ministrul Afacerilor Interne Radu Stroe să preia conducerea Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, el înlocuindu-l pe fostul şef al acestei direcţii, generalul Eugen Meran care a fost demis.
Inspectorul general al Jandarmeriei Române, Mircea Olaru a declarat sâmbătă într-o conferinţă de presă că ministrul Afacerilor Interne Radu Stroe a dispus cercetări interne referitoare la împrejurările agresiunii petrecute asupra lui Ionuţ Şandru cu ocazia manifestaţiilor care au avut loc la începutul anului trecut, în urma verificărilor interne realizate de corpul de control al MAI şi al Jandarmeriei fiind identificat subofiţerul care l-a lovit pe cetăţean.
Referindu-se la generalul Eugen Meran, Olaru a spus că acestuia i se reproşează modul defectuos în care a condus operaţiunile. Col. Mircea Olaru a precizat că Eugen Meran a fost comandantul misiunii din acea perioadă.
Colonelul Viorel Dascălu a fost împuternicit de Ministrul Afacerilor Interne Radu Stroe să preia conducerea Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, el înlocuindu-l pe fostul şef al acestei direcţii, generalul Eugen Meran care a fost demis.
Inspectorul general al Jandarmeriei Române, Mircea Olaru a declarat sâmbătă într-o conferinţă de presă că ministrul Afacerilor Interne Radu Stroe a dispus cercetări interne referitoare la împrejurările agresiunii petrecute asupra lui Ionuţ Şandru cu ocazia manifestaţiilor care au avut loc la începutul anului trecut, în urma verificărilor interne realizate de corpul de control al MAI şi al Jandarmeriei fiind identificat subofiţerul care l-a lovit pe cetăţean.
Referindu-se la generalul Eugen Meran, Olaru a spus că acestuia i se reproşează modul defectuos în care a condus operaţiunile. Col. Mircea Olaru a precizat că Eugen Meran a fost comandantul misiunii din acea per