* Zorilă Ipsilante, din Ghimpeţeni, Olt, va fi judecat în lipsă, pentru înşelăciune în formă continuată * el a dat ţepe mai multor brăileni cu vârste cuprinse între 74 şi 90 de ani, vânzându-le, pe bani grei, câte o bucată de tablă de cupru * complicele lui Ipsilante, recidivistul Marin Laudă, care s-a sustras de la cercetări, a scăpat de acuzaţii pentru că a decedat *
Falşii vânzători ambulanţi, ce bat pe la uşile brăilenilor în speranţa că vor găsi naivi pe care să-i lase fără bani, continuă să facă victime. Zorilă Ipsilante, de 39 de ani, originar din Ghimpeţeni, judeţul Olt, a reuşit să păcălească şapte pensionari, după care, aflând că este căutat de poliţie, "s-a dat la fund". Ipsilante va fi judecat în contumacie, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, cea mai vârstnică dintre victimele sale având 90 de ani. Implicat în "afacere", recidivistul Marin Laudă, de 65 de ani, a scăpat de procesul penal, pentru că a decedat în timpul urmăririi penale.
Modul de operare era simplu: escrocul "simula vânzarea unei foi de tablă de cupru, în scopul obţinerii de foloase materiale", solicitând în schimb sume de până la 3.000 de lei.
Sesizările au început să curgă la IPJ Brăila din 9 mai 2011. În acea zi, Enuţa V., în vârstă de 84 de ani, locatar pe strada Bicaz, a reclamat că în jurul orei 15.30, a fost înşelată de către un necunoscut cu suma de 1.500 de lei. Victima înşelăciunii a precizat că se afla în curte, când a fost chemată la poartă de un necunoscut. În faţa curţii se afla un autovehicul, iar la volan un alt individ, identificat ulterior în persoana inculpatului Marin Laudă.
În continuare, "străinul" (Zorilă Ipsilante) i-a spus bătrânei că "s-a înţeles cu fiul ei să-i cumpere o foaie de tablă de cupru în schimbul sumei de 1.500 de lei". Procurorul care s-a ocupat de caz precizează: "Pentru a-i