Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru ţări din Uniunea Europeană solicită intervenţia Curţii Penale Internaţionale cu privire la conflictul din Siria

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

ONU trebuie să reclame sângerosul conflict din Siria la Curtea Penală Internaţională (CPI), sunt de părere patru ţări membre ale Uniunii Europene într-o scrisoare comună dată publicităţii vineri.

“În cursul conflictului din Siria au fost comise crime oribile, însă fără consecinţe pentru autorii acestora” până în prezent, scriu şefii diplomaţiilor austriacă, daneză, irlandeză şi slovenă.

“Dată fiind profunda îngrijorare în legătură cu acest subiect şi absenţa urmăririi penale în Siria, cerem Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite să reclame urgent situaţia din Siria la CPI”, se arată în documentul citat.

“A reclama acest caz la CPI ar face limpede pentru orice combatant din rândul tuturor părţilor implicate în conflict că, în final, crimele cele mai grave vor fi pedepsite”, fie că este vorba despre forţele guvernului de la Damasc, fie de rebeli, menţionează cei patru miniştri.

Scrisoarea lor comună a fost dată prezentată de postul american de televiziune CNN şi remisă joi tuturor statelor membre ale ONU, potrivit ministerului austriac.

Cei patru şefi ai diplomaţiilor, Michael Spindelegger (Austria), Villy Sovndal (Danemarca), Eamon Gil (Irlanda) şi Karl Erjavec (Slovenia), au subliniat că informaţiile referitoare la posibile arme chimice în Siria, precum şi atacul asupra Căştilor Albastre ale ONU comis în noiembrie în această ţară, când patru austrieci au fost răniţi, fac necesară intervenţia CPI.

Siria nu a aderat la crearea acestei curţi, astfel încât este necesară intervenţia Consiliului de Securitate pentru ca CPI să fie sesizată în legătură cu crimele comise în cursul conflictului sirian care durează de 22 de luni, scriu miniştrii amintiţi.

“Toţi cei care comit sau ordonă crime de război şi crime împotriva umanităţii trebuie să dea socoteală. Acest principiu nu va fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 12 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°