Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţia USL: De unde bani pentru majorări? De la mediul privat

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Noul Executiv USL a majorat salarii şi pensii, iar acum caută fonduri cu care să acopere cheltuielile asumate

Statul are datorii istorice de 14 miliarde de euro pentru acest an. Totodată, în 2013 este vârf de plată către FMI. Zilele trecute l-am văzut pe premier prezentând un buget în care erau evidenţiate cheltuieli sociale în creştere şi puţini bani pentru investiţii. S-a vorbit şi despre creşteri de taxe. Întrebarea care se pune este ce va asigura creşterea economică de 1,8% prognozată, pentru că măsurile de încurajare a creşterii economice lipsesc.

Angajamente sociale majorate

Potrivit calculelor EVZ, cel puţin 1,7 miliarde de euro sunt cheltuielile sociale pe care le va avea de suportat statul în plus faţă de cele din bugetul din 2012. Este rezultatul majorării de 4% a pensiilor, restituirii CASS-ului pensionarilor şi reîntregirii salariilor bugetarilor. Cristian Preda, despre discursul lui Ponta privind bugetul: "Primul-ministru face exerciţii de vulgarizare la televizor"

Cura de îngrăşare a statului

Victor Ponta anunţa recent concedieri pe toată linia în sectorul bugetar, în special prin restructurarea unor posturi de consilieri şi a unora de conducere în aparatul de stat. Cumulat, înseamnă o scădere de doar câteva zeci de posturi, în timp ce numărul de ministere a crescut consistent.

Plata arieratelor

Un semnal bun pentru companii şi economie poate fi nivelul alocat pentru plata arieratelor autorităţilor locale, respectiv 2,2 miliarde de euro. O mare parte din datorii sunt către mediul privat. În schimb, continuă să subvenţioneze consistent companiile de stat, cu alte 1,1 milarde de euro.

Investiţiile încotro

Circa 7,8 miliarde de euro ar urma să fie alocate pentru investiţii, adică circa 5-6% din PIB, faţă de 7%, anul trecut. O treime ar urma să vină din fonduri UE. În decembrie, CE a anunţat însă că nu va relua

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°