Din ce în ce mai puţini tineri din Brăila cunosc în întregime trecutul spaţiului geografic în care se nasc şi trăiesc. Şi mai puţini sunt însă cei care au curiozitatea să afle originea numelui oraşului, judeţului în care locuiesc. Iată un scurt ghid în acest sens.

În câmpia Brăilei avem de-a face cu o multitudine de toponime formate din cuvinte româneşti înţelese de toată lumea, dar şi din toponime antice autohtone, sau date de alte populaţii care au trecut prin regiune.

Referitor la numele Brăilei, acesta este un toponim clar de origine autohtonă, cu toate confuziile mai mult sau mai puţin intenţionate care au circulat în anumite perioade.

El provine dintr-un toponim asemănător cu toponimele tracice sud-dunărene ca Bragylor-Bragiola în care gi se va transforma în i.

Astfel s-a ajuns la numele proprii în primul rând de Brăila asemănător cu Chitilă-Chitila, Bănilă-Bănila. Este tipic românesc fiind atestat documentar încă din evul mediu ca nume personal. În unele lucrări s-au menţionat formele de limbă greacă Proilaba, de limbă slavă ca Proilava, de limbă turcă, ca Ibraila şi alte forme ca Brilaga sau Braylaum.

"Vechii istorici atribuie numelui o origine indo-europeană, (bhreg) însemnând pisc vertical cu referire clară asupra poziţiei geografice a oraşului, mai precis asupra malului înalt, adică a piscului sau versantului vertical ce sare în ochi privit din amonte, adică de călătorul ce vine din Galaţi pe Dunăre, de aici şi celălalt nume existent de "Piscul Brăilei", acordat oraşului în trecut", se arată într-un studiu semnat de profesorul Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei.

Brăila este o veche aşezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele "Drinago" într-o veche descriere geografică şi de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" (1350), dar şi pe câteva hărţi catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 şi Angelin