Mircea Lucescu, de la Șahtior Donețk, ocupă locul 35 în clasamentul celor mai buni tehnicieni din secolul XXI (este vorba de 12 ani), top realizat de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS). Sursa: REUTERS
Mircea Lucescu a acumulat 36 de puncte, fiind la egalitate cu spaniolul Juande Ramos şi cu germanul Rudi Voller.
Anghel Iordănescu, desemnat de FRF cel mai mare antrenor român al secolului trecut, după ce a dus România până pe locul 5 la Cupa Mondială din 1994, se află, în acest top, doar pe locul 120, cu 11 puncte, la egalitate cu Gustavo Julio Alfaro (Argentina), Claudio Borghi (Argentina), Emerson Leão (Brazilia), Adnan Hamad Majeed (Irak), Lamine N'Diaye (Senegal), Martin O'Neill (Irlanda de Nord), Holger Osieck (Germania) şi Jair Picemi (Brazilia).
Un alt român prezent în ierarhia IFFHS este selecţionerul Victor Piţurcă, ocupantul locului 183, cu 3 puncte, la egalitate cu Ramon Armando Cabrero (Argentina), Luigi Del Negri (Italia), Ricardo Raimundo Gomes (Brazilia), Manuel Lapuente (Mexic), Francisco Maturana (Columbia), Hernan Medford (Costa Rica) şi Ernesto Valverde Tejedor (Spania).
Cei mai buni zece antrenori ai perioadei 2001-2012 sunt următorii:
1. Alex Ferguson (Scoţia) 180 de puncte
2. Jose Mourinho (Portugalia) 174
3. Arsene Wenger (Franţa) 165
4. Fabio Capello (Italia) 147
5. Vicente del Bosque (Spania) 124
6. Marcelo Bielsa (Argentina) 113
7. Guus Hiddink (Olanda) 112
8. Carlo Ancelotti (Italia) 108
9. Luiz Felipe Scolari (Brazilia) 101
10. Rafael Benítez (Spania) 97