Un tânăr de 23 de ani a fost prins de jandarmi încercând să vândă haine contrafăcute. Marfa a fost confiscată, iar tânărul este cercetat pentru fapta sa.
O grupare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, ce se afla în timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Craiova, s-a sesizat cu privire la faptul că o persoană încerca să vândă articole de îmbrăcăminte ce păreau a fi contrafăcute. „Astfel, în jurul orei 13.30, jandarmii au depistat un tânăr de 23 ani, din Craiova, în timp ce oferea spre comercializare, de la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, articole de îmbrăcăminte cu însemnul mărcilor înregistrate Adidas, Puma şi Nike, fără declaraţie de conformitate a mărcii înregistrate“, a declarat Ionuţ Ţapu, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Dolj.
Infracţiunea pe care ar fi săvârşit-o Andrei P. este punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. „Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs contrafăcut care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, urmând a fi înaintate organelor competente pentru soluţionare. Marfa în valoare de 270 lei a fost ridicată în vederea continuării verificărilor“, a mai adăugat Ionuţ Ţapu. Un tânăr de 23 de ani a fost prins de jandarmi încercând să vândă haine contrafăcute. Marfa a fost confiscată, iar tânărul este cercetat pentru fapta sa.
O grupare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, ce se afla în timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Craiova, s-a sesizat cu privire la faptul că o persoană încerca să vândă articole de îmbrăcăminte ce păreau a fi contrafăcute. „Astfel, în jurul or