Primăria Craiova a anunţat că va relua de marţi, 15 ianuarie, distribuirea ajutoarelor alimentare oferite de Uniunea Europeană.
Primăria Craiova a anunţat că va relua de marţi, 15 ianuarie, distribuirea ajutoarelor alimentare oferite de Uniunea Europeană.
Şi de această dată alimentele vor fi distribuite la Centrul Expoziţional al Camerei de Comerţ şi Industrie Dolj (în incinta RAT de pe Calea Severnului, nr. 23 A). „Vor primi aceste ajutoare persoanele care nu au ridicat alimentele în luna decembrie, precum şi cei care nu au primit întreaga cantitate. Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană vor ajunge la craioveni începând de luni. Asistenţa Socială din cadrul Primăriei Craiova, împreună cu municipalitatea, au pus la punct un sistem de distribuire pentru a evita formarea cozilor“, se arată într-un comunicat al Primăriei Craiova.
La prima tranşă de distribuire a alimentelor de la UE, Ioana Stoian, directorul serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei, vorbea despre locaţia în care se distribuie alimentele: „Am ales această locaţie pentru capacitatea mare, dar şi pentru că este încălzită. Astfel, oamenii, dar şi personalul nu vor suferi de frig“, spunea Ioana Stoian în luna noiembrie.
Şi la această tranşă de distribuire de alimente, produsele se vor distribui şase zile pe săptămână, faţă de patru, în anii trecuţi. Astfel, de luni până vineri, între orele 8.00-16.00, cele peste 15.400 de persoane pot să îşi ridice alimetele.
Reamintim că Primăria Craiova a transmis craiovenilor care beneficiază de ajutoare alimentare câte o scrisoare în care erau trecute documentele necesare ridicării alimentelor, pentru toate grupele de asistaţi. O altă noutate a acestei campanii este faptul că pot primi ajutoare şi veteranii de război, invalizii, văduvele de război, dar şi persoanele care au terminat şomajul, sunt în căutarea unui loc de muncă