Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Un an de la ”Revoluţia pentru Arafat”, de al Târgu-Mureş. Ce urmări au avut protestele mureşenilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Anul trecut, în data de 12 ianuarie, mureşenii s-au adunat cu mic, cu mare, în centrul oraşului pentru a-l susţine pe doctorul Raed Arafat, ce îşi dăduse demisia în urma nemulţumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgenţă din proiectul Legii sănătăţii şi ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către preşedintele Traian Băsescu.

”Revoluţia” de la Târgu-Mureş a dat naştere unor ample mişcări de protest în toată ţara, inclusiv în Piaţa Universităţii din Bucureşti, proteste care au dus, practic, la schimbările de ordin politic suferite de ţara noastră anul trecut.

Acum un an, un banal anunţ pe Facebook (prin care era anunţat un miting paşnic pentru susţinerea SMURD-ului şi a lui Raed Arafat) a creat isterie printre târgumureşeni. Cu mic, cu mare, peste 3.000 de oameni au umplut Piaţa Trandafirilor şi au mărşăluit apoi până la sediul SMURD, din celălalt capăt al oraşului. Nimeni nu se aştepta la o asemenea prezenţă, în ciuda popularităţii de care se bucură Arafat în rândul mureşenilor.

Poliţia a fost depăşită de situaţie, astfel că protestatarii au putut să-şi exprime liber gândurile, scandânbd, printre altele, “Vrem să trăim, nu vrem să murim”, “Haideţi cu noi”, “Jos Băsescu”, “Arafat nu uita, noi suntem de partea ta”, “Afară din ţară cu javra ordinară”, “România, trezeşte-te”. În plus, manifestanţii au condus cordonul cu două mesaje care făceau referire la legea sănătăţii, cea care a dus la ruptura dintre Raed Arafat şi preşedintele Traian Băsescu: “PRIVATIZAREA UCID€” şi “NU N€ LUAŢI DREPTU’ LA VIAŢĂ! SUSŢINEM S.M.U.R.D.”.

A trecut, aşadar, un an de atunci, iar România a suferit o groază de schimbări de ordin politic. În primul rând, PDL-ul, aflat atunci la putere, a pierdut toate alegerile politice organizate anul trecut, fiind depăşit de USL fără drept de apel. Băsescu a rămas în funcţie, pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 8 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°