Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Într-o singură săptămână, sute de arădeni au căzut victime infecţiilor de sezon

Publicat in Glasul Aradului, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Medicii epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad au raportat, într-o singură săptămână, sute de cazuri de infecţii respiratorii acute şi pneumonii. Paleta de vârstă cea mai afectată este foarte largă, de la copii de cinci ani şi depăşind cu mult pragul de 65. „Într-o singură săptămână au fost sesizate 601 infecţii acute ale căilor respiratorii, dintre care 31 de persoane au necesitat internare. Cea mai afectată grupă de vârstă este cuprinsă între 5 şi 14 ani. Totodată au mai fost diagnosticate 270 de persoane ca având pneumonie. Dintre acestea, 18 au fost internate, cei mai afectaţi fiind bolnavii de peste 65 de ani“, ne-a declarat dr. Loredana Ungureanu, purtă­- torul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică.

Se pare că singura soluţie, dar nici aceea sută la sută garantată, este vaccinarea antigripală preventivă. Odată ce boala a fost luată, vaccinarea devine practic inutilă. În plus, nici măcar celor care s-au vaccinat nu li se poate garanta că infecţiile de sezon nu îi va afecta. Poate tocmai această neîncredere a făcut ca din cele peste 14.000 de doze de vaccin antigripal, de care a beneficiat judeţul nostru din partea Ministerului Sănătăţii, doar puţin peste o mie au fost folosite. Sunt însă şi persoane care acuză faptul că dozele au ajuns prea târziu pentru a mai avea sens vaccinarea. „Dozele au ajuns de abia după mijlocul lunii decembrie, când în mod normal, prevenţia presupune că ar trebui să te vaccinezi înainte de a dobândi virusul. Toată luna octombrie şi noiembrie am aşteptat să mă vaccinez, însă medicul de familie mi-a spus că nu are cum, din moment ce nu erau ajunse dozele de la minister. Eu am 71 de ani şi nu îmi mai permite sănătatea să mă tot plimb după cheremul lor. Dacă şi în acest an campania de vaccinare va porni atât de târziu şi nu se trezesc odată, atunci nu are nici un rost să o mai înceapă“, ne spune Cornel Te

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 40 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 23 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 35 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 20 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°