Speriat ca ar putea fi comparat cu Obama si ironizat pentru aroganta de a inaugura un discurs american despre "starea natiunii", Victor Ponta a batut in retragere si a rostit o avalansa de cifre seci si fara a le pune intr-o prea stransa si fixa legatura cu viitorul, ci mai degraba cu trecutul.

Am inteles, totusi, ca nu vor creste nici salariile, nici pensiile (cu exceptia indexarilor legale), ca bani de investitii nu prea sunt si, in concluzie, nici constructii prea multe nu vom ridica si ca primarii din tara nu vor mai primi bani de la centru pentru lucrari pe care le-ar putea finanta cu fonduri europene.

Tragand o linie peste toate cifrele si informatiile prezentate de la Guvern de catre premier, majoritatea comentatorilor si analistilor au cazut de acord ca a fost o dare de seama despre un buget mai degraba de austeritate si echilibru, pastrandu-se in indicatorii asumati in trecut de guvernele precedente, decat o dezlantuire a unor porniri sociale revansarde fata de trecutul auster impus cu forta si cinism de executantii regimului lui Traian Basescu.

Faptul ca Guvernul Ponta nu si-a propus sa arunce in stanga, dar si in dreapta cu bani e un lucru bun in sine.

Dar ca investitiile nu si-au gasit prioritatea printre planurile de viitor ale Executivului condus de Victor Ponta, ca ele au fost tratate mai degraba in ras din cauza esecurilor inregistrate de guvernele precedente, nu mai e un semn la fel de bun, ba devine chiar ingrijorator.

Desigur ca Ponta are dreptate cand spune ca trebuie sa fie facuta ordine in proiectele incepute dar nefinalizate, extrem de multe si raspandite in toata tara, insa nu a mentionat nicio clipa macar doua-trei prioritati in selectarea scheletelor din sutele de santiere parasite aiurea.

Or, poate, prioritatea numarul unu pe care ar trebui sa o aiba orice Guvern astazi