Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul mediu al garsonierelor executate silit a coborât la 7.000 de euro

Publicat in Curierul, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Un apartament cu două camere este scos la licitaţie de bănci şi cu 20.000 de euro

Legislaţia obligă băncile să reducă tariful la fiecare licitaţie nereuşită

Preţul mediu al garsonierelor executate silit este de circa 7.000 de euro, în timp ce la un apartament cu două camere media ajunge la 20.000 de euro, însă nivelul minim înregistrat în prezent pe piaţă este de 2.325 de euro pentru o cameră. "Cei interesaţi au învăţat deja că, dacă la prima licitaţie, bunul nu se vinde, la a doua, preţul va scădea obligatoriu cu 25%. Aşadar, în 90% dintre cazuri, în ultima vreme, nu se prezintă nimeni la prima licitaţie pentru bunurile executate silit şi astfel băncile sunt forţate să pornească a doua licitaţie de la 75% din preţul evaluat iniţial", a declarat, într-un comunicat, Elena Puică, directorul comercial al portalului executari.com, informează Mediafax.

Astfel, după reducerea preţului cu 25%, o garsonieră în Bucureşti, pe Bulevardul Corneliu Coposu, având o suprafaţă de 16,7 metri pătraţi, a ajuns la un preţ de 8.460 euro.

Apartament cu două camere în Videle cu preţ de 14.400 de euro

În Tulcea, pe strada Taberei, o garsonieră cu 19,5 metri pătraţi este vândută cu 7.500 de euro, în timp ce în Arad o garsonieră cu 33 metri pătraţi costă 8.500 de euro, iar în Vaslui, la 26 de metri pătraţi, preţul este de 4.250 de euro. În Bacău, o garsonieră de 45,3 metri pătraţi costă 8.850 de euro.

În cazul apartamentelor cu două camere, în Videle o locuinţă de 50 de metri pătraţi costă 14.400 de euro, iar în Sovata 53,71 metri pătraţi se vând cu 19.250 de euro. În Năvodari, două camere de 46 metri pătraţi sunt licitate de la preţul de 17.730 euro, în timp ce în Vatra Dornei 48 de metri pătraţi se vând la preţul de 20.400 de euro.

În Bucureşti sunt la vânzare la preţuri reduse câteva zeci de apartamente cu două camere. Spre exemplu

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB – Hermannstadt 1-1 | Puștiul Alexandru Stoian salvează un record vechi de 24 de etape

Gandul acum 25 minute
Hermannstadt a produs surpriza primei etape din Superliga și a remizat sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB. Bucureștenii nu pierduseră de 24 de runde în campionat și au fost la un pas să strice un record vechi de 8 luni.

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 6 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 9 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 12 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 13 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°