Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magistrații craioveni i-au redus pedeapsa tânărului care a LOVIT INTENŢIONAT cu maşina o fată

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis, astăzi, să reducă durata arestării preventive de la 29 de zile la 10 zile în cazul lui Florin Valeriu Cioacă, tânărul care a lovit intenţionat cu maşina o fată de 19 ani, după ce cei doi s-au certat în trafic în timp ce tânăra traversa strada.

Judecătorii craioveni au judecat, vineri, recursul la măsura arestării preventive şi au decis că tânărul de 19 ani trebuie să stea în arest preventiv o perioadă mai mică. Tânărul va mai avea însă de executat şapte zile, pentru că a fost arestat încă de miercuri, după ce marţi după-amiază a lovit intenţionat cu maşina sa de lux, un Mercedes clasa E, o fată de 19 ani. Incidentul a avut loc pe strada Brestei din Craiova, când tânărul ieşea dintr-o benzinărie la volanul maşinii, iar la un moment dat fata s-a angajat în traversarea străzii. Şoferul i-a dat prioritate, însă a început să strige după ea ca să-i atragă atenţia. Tânăra l-a jignit, după care între cei doi a urmat un schimb dur de replici, după care, pentru că nu acceptat avansurile lui, tânărul a tras de volan şi a lovit-o cu maşina.

Poliţiştii au stabilit în urma vizionării imaginilor de pe o cameră de supraveghere amplasată în zonă că nu a fost vorba despre un accident, ci de o faptă cu intenţie. “În urma cercetărilor efectuate şi a analizării imaginilor înregistrate de camera de supraveghere existentă în zonă, s-a constatat faptul că autorul, cu intenţie, a schimbat direcţia de mers şi a lovit victima, motiv pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Miercuri, tânărul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, sub acuzaţia de tentativă de omor.

Daniela Oţăl (19 ani), din comuna Breasta, nu a suferit leziuni de natură a-i pune viaţa în pericol. Fata a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru investigaţii, neavând nevoie de internare. Decizia luată vineri de magistraţii Cur

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 6 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 11 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 10 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 9 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 11 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 6 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Arad: Peste 10 tone de detergent contrafăcut, scos de la vânzare de poliţişti/ Valoarea mărfii depăşeşte 200.000 de lei

News.ro acum 14 ore
Poliţiştii din Arad au oprit de la vânzare, în urma unor controale, peste 10 tone de detergent contrafăcut. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, se afla într-un depozit. În acest caz a fost deschis dosar penal. ”Poliţiştii Serviciului de Inves

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

15°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°