Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultatele parţiale ale alegerilor din Cehia: luptă strânsă în turul doi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Fostul premier ceh Milos Zeman (stânga) şi actualul ministru de Externe Karel Schwarzenberg se aflau, sâmbătă, pe primele locuri în primul tur al alegerilor prezidenţiale din această ţară, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a peste 50 la sută din voturi, relatează AFP.

Birourile de vot s-au închis la ora 13.00 GMT (15.00 ora României). Cel de-al doilea tur este prevăzut pentru 25 şi 26 ianuarie şi va trebui să îi departajeze pe cei doi candidaţi proeuropeni.

Potrivit presei din Cehia , pe locul al treilea se afla John Fischer, cel care era plasat pe locul secund în sondaje, iar pe locul al patrulea a fost Jiri Dienstbier.

Potrivit idnes.cz, diferenţa dintre primii doi candidaţi ar fi de 3,7%

Cel de-al doilea şi ultimul mandat de cinci ani al preşedintelui în exerciţiu Vaclav Klaus, un eurosceptic, expiră la 7 martie.

Noul preşedinte va fi cel de-al treilea de la independenţa Cehiei, în 1993, după fostul disident anticomunist şi artizan al "revoluţiei de catifea" în 1989, Valclav Havel, decedat în 2011, şi Vaclav Klaus.'

Înaintea alegerilor, Milos Zeman, fost prim-ministru între 1998 şi 2002 şi cu o orientare politică de centru stânga, conducea în sondaje cu aproximativ 25%. Jan Fischer, cu orientare de centru şi fost birocrat de stat, a câştigat o popularitate semnificativă atunci când a condus un guvern interimar între 2009 şi 2010. Acum, se bcură de un procent de aproximativ 20%.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 14 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 10 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 14 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 13 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-9°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°