Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Soarta rebelilor din PNL s-ar putea decide abia după Congres

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat la Antena 3 că susține excluderea din partid a primarului din Baia Mare, Călin Cherecheș, dar că va amâna socotelile cu restul disidenților din partid până după Congres. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

"Niciodată nu s-a pusproblema excluderii acestor oameni", a spus președintele PNL despre Călin Popescu Tăriceanu sau Ludovic Orban. "Nu doresc să exclud pe nimeni. În ceea ce-l privește pe Chiliman, dacă colegii mei îi vor cere excluderea eu le voi cere să amâne aceasta chestiune. Eu doresc să facem un Congres", a declarat Antonescu. Acesta i-a poftit pe contestatarii săi din partid să candideze cu acest prilej, avertizându-i că după aceea va întoarce foaia. "După Congres, PNL va trebui să se comporte ca un partid mare, și într-un partid mare nu e loc de tumbe mici", a declarat el. "Oameni care să vorbească aceleași texte ca Elena Udrea și Traian Băsescu nu veți mai vedea în PNL".

Antonescu și-a exprimat însă îndoiala că primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, unul dintre cei mai vocali contestatari ai săi, ar fi "unealta lui Traian Băsescu". "Nu e unealta lui Traian Băsescu. Dl Băsescu a jucat întotdeauna propriile sale partide politice, are o statură de jucător. Oamenii frustrați, care intră în această cruciadă împotriva lui Antonescu, n-au suficientă imaginație, forță sau credință în ceva ca să găsească alte formule de a se război cu Antonescu decât cele pe care le aud de la B1TV sau care le provin contra cost de la Dan Andronic", a continuat acesta atacul la adresa lui Chiliman, pe care l-a calificat drept "un spirit slab, adică manipulabil".

Antonescu i-a mai transmis lui Chiliman că liberalismul "mai înseamnă și altceva decât reanveloparea blocurilor la de trei ori prețul".

Președintele PNL s-a răfuit și cu Călin Popescu Tăriceanu, spunând că nu înțelege cum poate fi el acuzat că s-a abătut de la liberali

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 35 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum o ora
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 22 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°