Deputatul George Becali a declarat că nu se consideră membru PNL, deoarece nu a fost agreat de toţi cei din “casa PNL”. El a adăugat că o parte din PDL va fuziona cu PNL, iar liberalii vor intra în familia popularilor europeni. El a prognozat că PNL se va rupe de PSD în 2015, iar până atunci o parte din PDL va intra în PNL. „O să fie doar un partid în PPE, PNL, o aripă din PDL va veni în PNL. PDL se va dizolva, se va face stânga şi dreapta şi cu asta bast. Aşa se cere în Europan, Partidul popular şi socialiştii. O să fie prioritate pentru ţară pentru că un partid puternic trebuie să aibă un corespondent şi în familia europeană, trebuie să ai o familie puternică europeană”, a spus George Becali. Astăzi, PDL, UDMR şi PNŢCD sunt membre ale PPE, în timp ce PNL se află în ALDE. El a adăugat că aşteaptă să vadă dacă este bine primit în PNL, existând şi varianta plecării sale din partid. “Pe mine nu mă interesează PNL, ci România. Eu fac istorie pentru România prin faptele mele. Eu nu sunt membru al PNL, eu am semnat adeziunea la PNL ca să candidez. Eu nu mă consider ca fiind liberal, decât atunci când fac un Congres şi spun cine este pentru. Eu vreau să fiu primit de toţi membri casei PNL, dacă nu plec acum, decât atunci când tot PNL, toată casă PNL mă vor, acum nu sunt sigur că sunt agreat de casa PNL”, a spus la RTV Becali. El l-a atacat pe primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, despre care a spus că va dispărea din partid pe „linie democratică”. „Ce mai poate să facă moşulică ăsta pentru partid? Cum poţi să spui că recuperezi partidul, ce i l-a luat cineva? Antonescu l-a luat cu macaraua sau l-a luat pe inteligenţa şi competenţa lui? El nu mai este benefic, pozitiv pentru PNL îl dăm afară. Dacă el face rău partidului îi recunoaştem ce a făcut dar la momentul ăsta îl execut, eu aşa lucrez în viaţă”, a spus deputatul PNL. Becali a precizat că importanţi pentru PNL sunt c