Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Poliţista violată de la Olt face noi dezvăluiri: “Se fac asupra presiuni asupra familiei mele”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Melania Renghea (27 de ani), poliţista care a declarat că ar fi fost violată de către fostul ei şef, comisarul-şef Gheorghe Barbu, face noi dezvăluiri. Astfel, poliţista a afirmat că, pe măsură ce zilele trec şi ea îşi menţine declaraţiile care au bulversat instituţia IPJ Olt şi chiar a întregului minister de resort, au început să se înteţească ameninţările la adresa ei şi a celor care o sprijină.

Poliţista de 27 de ani, încărcinată în cinci luni, care susţine că a fost violată în repetate rânduri de către fostul ei şef direct, comisarul-şef Gheorghe Barbu, a ieşit la televizor cu noi dezvăluiri după momentul reconstituirii incidentului când şi-a înjunghiat comandantul. Astfel, într-un interviu dat postului România TV, Melania Renghea a declarat că au început să se facă presiuni asupra familiei sale, dar şi a celor care i-ar stat alături din ziua de 26 decembrie a anului trecut, când totul a ieşit la iveală după ce l-a înjunghiat pe cel căruia i-a fost subalternă şi ar fi violat-o.

“Numai eu ştiu ce am trăit în această perioadă cât am lucrat alături de dl. Barbu. Am încercat şapte-opt luni ca să mă mut de la postul de poliţie Bobiceşti (condus de Gheorghe Barbu, n.a.), la un alt post (Brâncoveni, n.a.), numai ca să scap de calvar. Mi-a spus că (Gheorghe Barbu, n.b.), indiferent ce voi face şi oricâte rapoarte şi reclamaţii voi scrie, nu voi avea succes pentru că acestea se vor opri pe drum şi că mă zbat degeaba. De când s-a aflat totul au început să se facă presiuni asupra familiei mele şi, în general, asupra celor care mi-au fost alături şi m-au sprijinit, iar ei nu au nicio vină decât, poate, aceea că au fost lângă mine ca să pot rezista. Se ajunge exact la momentul iniţial în care mi s-a spus -- şi lucrul acesta nu l-am spus niciodată şi vreau să îl spun acum -- că, dacă voi îndrăzni vreodată să vorbesc sau dacă voi spune cuiva sau ceva din ce mi s-a î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 21 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Bolojan, despre asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri: Se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de vedere legal. Acest lucru o să-l aflaţi până la sfârşitul lunii iulie

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri privind reforma administraţiei publice, că se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de veder

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°