* Partidul Noua Republică încă nu a reuşit să intre în rândurile formaţiunilor politice şi asta pentru că cei doi contestatari nu au timbrat recursul, aşa cum prevede legea * pentru acest motiv, Curtea de Apel Bucureşti a amânat procesul cu 21 de zile, umătoarea înfăţişare fiind stabilită pe 29 ianuarie * "Vrem să vedem până unde se poate ajunge cu încălcarea dreptului constituţional la liberă asociere, care prevede termene exprese pentru înregistrarea partidului", a declarat vicepreşedintele PNR Brăila, Florin Drăgan
Partidul Noua Republică nu a reuşit să devină încă partid cu "acte în regulă", motivul fiind acela că recurenţii, cei care contestă înfiinţarea formaţiunii politice, nu au reuşit să timbreze recursul, după cum a declarat în cadrul unei conferinţe de presă vicepreşedintele PNR Brăila, Florin Drăgan. Din punctul său de vedere, motivul întârzierii acestei proceduri este unul cât se poate de banal - timbrarea recursului cu suma de 19,5 lei fiecare -, iar acest lucru arată, după cum afirmă Drăgan, seriozitatea celor doi contestatari, dar şi modul cum funcţionează justiţia, care a acordat 21 de zile pentru acest lucru. "Pe 8 ianuarie, la Curtea de Apel Bucureşti s-a constatat că cei doi recurenţi care ne contestă nu şi-au timbrat recursul. În aceste condiţii li s-a dat termen până pe 29 ianuarie să timbreze recursul cu fabuloasa sumă de 19,5 lei fiecare. Asta arată cât de serioase sunt aceste două contestaţii, dacă cei doi recurenţi nu au fost în stare, de la data citării până la data recursului, să achite suma respectivă. Avocaţii noştri nu au făcut opoziţie, au fost de acord. Vrem să vedem până unde se pot întinde aceste lucruri. În acest moment nu ne mai deranjează cu absolut nimic că se mai întârzie. Vrem să vedem până unde se poate ajunge cu încălcarea dreptului constituţional la liberă asociere, care prevede termene exprese pentru înregi