Patru militante ale mişcării Femen, în favoarea drepturilor femeilor şi homosexualilor, s-au dezbrăcat în piaţa San Pietro din Roma, duminică, în timp ce Papa rostea rugăciunea Angelus, înainte de a fi reţinute, relatează AFP.
Cele patru femei s-au plasat în apropierea Pomului de Crăciun în piaţa din faţa bazilicii San Pietro. Imediat ce Papa a apărut la fereastră pentru Angelus, ele s-au dezbrăcat în câteva secunde. Militantele aveau scrise pe corp cuvintele "In gay we trust", o aluzie la "In god we trust" (deviza oficială a Statelor Unite).
Acţiunea a durat doar câteva minute, iar ele au fost reţinute imediat.
Mişcarea Femen este cunoscută din 2010 pentru acţiunile "topless" ale membrelor sale în Rusia, Ucraina sau chiar Londra. În septembrie, ele au instalat la Paris "primul centru de formare" pentru "noul feminism". Ele militează pentru democraţie şi împotriva corupţiei.
O manifestaţie de amploare împotriva proiectului Guvernului socialist francez de legalizare a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex are loc duminică la Paris, la apelul unui colectiv susţinut de Biserica Catolică şi de opoziţia de dreapta.
În acelaşi timp, la Roma, o organizaţie care se declară "independentă, apolitică şi aconfesională" a făcut apel la o manifestaţie în cursul după-amiezii în faţa Palatului Farnese, ambasada Franţei în Italia, "pentru apărarea familiei naturale formate dintr-un bărbat şi o femeie".
Patru militante ale mişcării Femen, în favoarea drepturilor femeilor şi homosexualilor, s-au dezbrăcat în piaţa San Pietro din Roma, duminică, în timp ce Papa rostea rugăciunea Angelus, înainte de a fi reţinute, relatează AFP.
Cele patru femei s-au plasat în apropierea Pomului de Crăciun în piaţa din faţa bazilicii San Pietro. Imediat ce Papa a apărut la fereastră pentru Angelus, ele s-au dezbrăcat în câteva secunde. Militantel