Comisarul șef al Regiunii Centru din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Sorin Susanu (foto), a avertizat că, deși a fost învestit doar de două săptămâni, are trei situații de la inspectorii de teren care, la târgurile de produse tradiționale din Piața Sfatului, au depistat situații în care mărfurile prezentate erau cumpărate din magazinele en-gros,scrie newsbv.ro. El a precizat că au fost date amenzi de 2.000 de lei în fiecare situație, care plătită în termen de 24 de ore s-a înjumătățit.De asemenea, în același context, viceprimarul Adrian Atomei a spus că, împreună cu conducerea şi inspectorii de la Protecţia Consumatorilor și cu Poliţia Locală, pe care o coordonează, va efectua mai multe controale în ceea ce priveşte comerţul stradal, unde a observat că nu sunt respectate anumite prevederi ale Primăriei. Protecţia Consumatorului Braşov are în prezent 11 inspectori cărora le revin, în medie, în jur de 25-30 de reclamaţii pe inspector, la care se adaugă acțiunile tematice de control realizate la nivel național.
Comisarul șef regional Sorin Susanu a precizat că structura regională a ANPC s-a mutat de la Sibiu la Brașov, ceea ce va duce, implicit, și la modificarea organigramei.
Comisarul șef al Regiunii Centru din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Sorin Susanu (foto), a avertizat că, deși a fost învestit doar de două săptămâni, are trei situații de la inspectorii de teren care, la târgurile de produse tradiționale din Piața Sfatului, au depistat situații în care mărfurile prezentate erau cumpărate din magazinele en-gros,scrie newsbv.ro. El a precizat că au fost date amenzi de 2.000 de lei în fiecare situație, care plătită în termen de 24 de ore s-a înjumătățit.De asemenea, în același context, viceprimarul Adrian Atomei a spus că, împreună cu conducerea şi inspectorii de la Protecţia Consumatorilor și cu