Nouă dezbateri, o conferinţă, două cărţi şi o lucrare ştiinţifică au fost de ajuns pentru conducerea penitenciarului Jilava pentru a emite un aviz pozitiv de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, scrie gandul.info. Comisia de la Jilava a constat în raportul de evaluare că Năstase a avut un comportament bun şi că s-a implicat "în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate".
Comisia penitenciarului Jilava a decis pe 4 ianuarie să-i acorde lui Adrian Năstase avizul pozitiv pentru eliberare condiţionată. În avizul penitenciarului, comisia scrie de ce merită Năstase să fie eliberat condiţionat. "Condamnatul a avut un comportament foarte bun, a participat în mod constant la activităţi de educaţie şi asistenţă psihologică, implicându-se în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate", se arată în avizul penitenciarului.
În motivarea avizului pozitiv, reprezentanţii penitenciarului mai consemnează şi că Năstase a redactat o lucrare ştiinţifică şi a scris alte două cărţi. "Ca urmare a redactării lucrării ştiinţifice şi a implicării în activităţile de educaţie, a obţinut un număr total de 342 de credite şi a fost recompensat de trei ori. Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei", se arată în documentul menţionat.
În fişa de caracterizare a deţinutului Adrian Năstase, comisia de la Jilava a menţionat şi activităţile prestate de Năstase pentru care a fost recompensat cu 45 de zile reducere a pedepsei de doi ani de închisoare. De la închiderea sa în penitenciar, pe 26 iunie 2012, Năstase a participat la nouă dezbateri şi la o conferinţă.
În evaluarea "domeniului social", comisia de la Jilava spune că Năstase a fost vizitat în principal de membrii familiei sale. "A fost sprijinit permanent (financiar şi afectiv), manifestând ataşament deosebit fa