Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hugo Chavez reacţionează bine la tratamentul de cancer şi nu este în comă

Publicat in Antena 3, duminică 13 ianuarie 2013 ·

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez, care primeşte îngrijiri în Cuba pentru cancer, reacţionează bine la tratament şi nu este în comă, aşa cum afirmă informaţiile care circulă pe reţelele de socializare, a declarat într-un comunicat publicat sâmbătă Adan Chavez, fratele preşedintelui, relatează AFP.

Adan Chavez, care este guvernatorul statului Barinas, din sud-vestul Venezuelei, a asigurat că preşedintele reacţionează "bine" la tratament.

El a calificat drept "total false" informaţiile potrivit cărora "preşedintele este în comă şi familia ar discuta despre o pretinsă deconectare de la aparatele care îl menţin în viaţă", afirmă comunicatul.

Preşedintele venezuelan, în vârstă de 58 de ani, "continuă să reacţioneze bine la tratament şi progresează în fiecare zi în recuperare", a declarat fratele său, întors vineri în ţară din Cuba.

Adan Chavez a precizat totuşi că vicepreşedintele venezuelan este cel desemnat să informeze populaţia în legătură cu starea de sănătate a lui Hugo Chavez.

Preşedintele este, potrivit fratelui său, "în stare staţionară" în ceea ce priveşte insuficienţa respiratorie care i s-a declanşat după cea de-a patra intervenţie chirurgicală pentru cancer.

Guvernul venezuelan, care divulgă puţin câte puţin informaţii despre sănătatea lui Chavez, nu a putut înlătura incertitudinea din Venezuela, unde populaţia nu l-a văzut şi nici nu l-a auzit pe preşedinte de peste o lună şi unde zvonurile privind agravarea stării sale de sănătate s-au înmulţit.

Potrivit lui Adan Chavez, cel mai mare dintre fraţii preşedintelui şi cel mai implicat în politică, aceste informaţii "fac parte din războiul dus de o opoziţie necrofilă" şi de presa "care difuzează zvonuri false pentru a propaga haos şi nelinişte".

Reales în octombrie pentru un al treilea mandat, Hugo Chavez nu a putut

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 24 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum o ora
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 27 minute
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

UPDATE - Zelenski spune că disputa cu Trump din Biroul Oval este „regretabilă” şi se declară gata să negocieze pacea. Comentariul vine înainte de discursul preşedintelui SUA în Congres şi după ce Washingtonul a suspendat ajutorul militar pentru Ucraina

News.ro acum 50 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis marţi o declaraţie, cu câteva ore de adresarea lui Donald Trump către Congres, în care spune că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu preşedintele american „nu a mers aşa cum trebu

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 3 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mar.

2°/11°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°