În luna mai a anului 1992 am avut şansa să călătoresc, alături de Adrian Păunescu, în Basarabia. Mi se împlinea un vis pe care-l nutream de mulţi ani. La Huşi am fost aşteptaţi de Grigore Vieru şi Ion Aldea Teodorovici, cărora li se alătură şi scriitorul Theodor Codreanu din localitate. Până la Huşi eu călătorisem pe bancheta din spate a bătrânului BMW, alături de Carmen Păunescu, frumoasa şi distinsa soţie a poetului. De la Huşi spre Chişinău am făcut rocada: Grigore Vieru a trecut alături de Carmen Păunescu, iar eu am luat loc în maşina condusă de Ion Aldea Teodorovici. Drumul a fost o încântare.
Dincolo de frumuseţile primăvăratice ale Moldovei, descopeream că un OM cu totul deosebit se află lângă mine. Din vorbă în vorbă, am reuşit să-i “smulg” pe nesimţite interviul pe care vi-l propun acum spre lectură.
- După armată ce-aţi făcut?
- În 1975 am lucrat în formaţia “Contemporanul”. Eram instrumentist, compozitor, solist. Am cântat cu această formaţie până în 1981, an în care am intrat la Conservator, clasa de compoziţie şi pedagogie. Trebuie să vă mai spun că tot în anul 1981, toamna, am fost în America cu mai mulţi tineri, ambasadori ai prieteniei dintre tineretul sovietic şi cel american. Grupului i s-a spus “Mesagerii păcii”. Era format din 34 de oameni, cei mai mulţi KGB-işti şi patru artişti: eu, soţia mea Doina, Nicolae Botgros, actualul dirijor al renumitei orchestre de muzică populară “Lăutarii” din Chişinău şi Anastasia Lazariuc. Noi cântam, iar ei ascultau! A fost prima şi (până anul trecut) ultima mea călătorie peste hotare. Greu de spus ce nu le-a plăcut! Poate că nu cântam “Katiuşa”.
- Cum au fost anii de conservator?
- Perioada 1981-1987, adică în toată perioada conservatorului, am dus-o extrem de greu. Trăiam doar din salariul soţiei, care era profesoară de literatură universală. Uneori, după ce ne plăteam datorii
