În domeniul său de activitate, dl. Morar pare să fi produs acest efect iar încrederea publicului ARD în instituţia sa pare să fie fără rezerve.

Dorinţa domnului Ungureanu de a numi cât mai repede un candidat la preşedinţie arată o grabă prematură. Dar, ca experiment de gândire, merită dezbătută. Din partea USL pot candida oricând Crin Antonescu, Sorin Oprescu sau (mai greu) Victor Ponta. În linia a doua Radu Mazăre, Andrei Chiliman sau Liviu Dragnea sunt posibilităţi mai îndepărtate dar totuşi ... posibilităţi. În tabăra post-ARD în schimb nu se găseşte un nume care să unifice taberele care au supravieţuit dezastrului, cu atât mai puţin cineva care să se angajeze într-o conversaţie cu restul lumii. În acest context am auzit de câteva ori pe mediile sociale numele lui Daniel Morar. Şi împotriva unor aparenţe, nu este o idee atât de proastă. Într-o subcultură politică (încă) dependentă de prezenţa unui lider carismatic, dl. Morar produce ceea ce în cinematografie se numeşte suspendarea neîncrederii (suspension of disbelief). Dacă se produce în mod corect, suspension of disbelief ne face să privim un film cu James Bond sau cu Spiderman fără să comentăm la fiecare pas implauzibilitatea acţiunii. Altfel spus, ne face să cooperăm la realizarea naraţiunii. În domeniul său de activitate, dl. Morar pare să fi produs acest efect iar încrederea publicului ARD în instituţia sa pare să fie fără rezerve. După cum spunea un prieten: „dacă face şi [...] poate pe urmă să spună şi că pământul este plat”. Pasul următor ar fi trecerea acestei încrederi din plan juridic în plan politic. O întreprindere grea dar nu imposibilă, mai ales că electoratul ARD nu are extrem de multe opţiuni. Prezenţa d-lui Morar în calitate de candidat sau lider al unui proiect politic ar aduce două feluri de beneficii. Pe de o parte ar da o rază de speranţă. „Dacă a reuşit să pună pe picioare DNA în ciu