Cercul Militar din Roman va găzdui luni, 14 ianuarie, începând cu ora 10.00, o manifestare cultural-artistică dedicată aniversării a 163 de ani de la nașterea poetului nepereche al țării: Mihai Eminescu.
Potrivit maiorului Iulian Gafton, purtătorul de cuvânt al Garnizoanei Roman, spectacolul omagial va cuprinde un program de poezie și muzică și va fi realizat în parteneriat cu Școala “Mihai Eminescu” din Roman, de la înființarea căreia se împlinesc 40 de ani.
“În fiecare an, apropierea aniversării nașterii poetului Mihai Eminescu reprezintă pentru noi un motiv în plus de bucurie, un moment de bilanț, un moment de suflet, care ne dă prilejul de a revedea foști elevi și profesori“, a declarat profesoara Mihaela Rusu, directorul Școlii “Mihai Eminescu” din Roman.
Cei care vor să reasculte versul eminescian sunt așteptați la Cercul Militar, intrarea la spectacol fiind liberă.