Membrii Comunității Elene din Roman au participat la momentul tăierii plăcintei Sfântului Vasile, o veche tradiție grecească. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale, oameni de cultură romașcani, profesori și elevi.
Într-o atmosferă de bucurie, membrii Comunității Elene din Roman, și nu numai, s-au întâlnit la sediul din Primăria Roman, pentru a asista la un vechi obicei specific perioadei Anului Nou în Grecia: tăierea plăcintei Sfântului Vasile, cunoscută și sub numele de Vasilopita. Ingredientul nelipsit al plăcintei sunt banii pe care gazda îi pune în interiorul acesteia, pentru ca cel ce îi va găsi să aibă noroc tot anul.
Dat fiind numărul mare de participanți la eveniment, președintele Comunității Elene din Roman, inginerul Boris Cepalis, a comandat trei cozonaci pentru momentul tăierii și împărțirii Vasilopitei. După intonarea imnurilor celor două țări – România și Grecia -, preotul Cornel Paiu a rostit un cuvânt de binecuvântare a bucatelor și noului an. “Suntem obligați să păstrăm tradițiile și să creăm altele noi, fără a ne îndepărta de cele vechi“, a spus preotul Cornel Paiu, președintele Societății Culturale “Clepsidra” din Roman.
Președintele Comunității Elene din Roman a prezentat invitaților semnificațiile sărbătorii pentru poporul grec. “Legenda spune că, în vremea când Sfântul Vasile era episcop al Cezareei, prefectul de Capadocia a vrut să jefuiască orașul. Episcopul a adunat de la localnici tot aurul spre a-l oferi atacatorului. Rușinat de fapta sa, prefectul a renunțat să mai ia aurul. Cum Sfântul Vasile nu mai știa cui să înapoieze aurul, a pregătit pâine în care a pus aurul luat de la localnici. Dincolo de ce spune legenda, Vasilopita este un prilej, la cumpăna dintre ani, de a sta în jurul mesei cu familia și prietenii și de a retrăi copilăria“, a spus Boris Cepalis.
Acesta a reaminti