Au trecut deja opt luni de când Vladimir Tismăneanu a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Un moment dureros pentru reputatul profesor, desigur, mai ales când convingerea era că tabăra în slujba căreia s-a pus va sta la putere 20 de ani. Nu a fost aşa, iar Vladimir Tismăneanu s-a pomenit victima unui procedeu pe care îl considera, în martie 2010, o culme a firescului. Însă, ce a fost firesc în cazul lui Marius Oprea nu a mai fost firesc în cazul domnului Tismăneanu. Prin urmare, acesta din urmă a reuşit să umple internetul de lamentări, preluate cu devotament de admiratori şi publicaţii prietene. Cea mai recentă, chiar ieri. Să te lamentezi timp de opt luni pentru că ţi-a fost luată jucăria nu e tocmai uşor. E aproape înduioşător. Îți vine să-l crezi pe om, să-l compătimeşti chiar. Din fericire, internetul – cu memoria lui ceva mai lungă decât a noastră – ne salvează de asemenea sentimente sfâşietoare. Tot ce trebuie să facem este să punem în oglindă două evenimente aproape identice, două schimbări politice şi atitudinea domnului Tismăneanu în cele două cazuri. Primul eveniment a avut loc în februarie 2010, când Emil Boc l-a demis pe Marius Oprea şi l-a numit pe Vladimir Tismăneanu în fruntea cercetării crimelor comunismului din România. Câteva declaraţii din urmă cu trei ani, scrise sau preluate de domnul Tismăneanu: În plus, cei care deplâng “politizarea” uită că, de la bun inceput, IICCR a functionat în subordinea primului ministru ca agenţie guvernamentala. Este un fapt incontestabil. Dl Marius Oprea avea rang de secretar de stat. Dl. Olaru, probabil, era subsecretar de stat (cel puţin până în noiembrie 2009). Din cate stiu, si cred ca se poate verifica, domnii Oprea şi Olaru, precum si doamna Hossu-Longin, au fost numiti pe baza deciziei