Şedinţa Subcomitetului pentru cooperarea internaţională al Comisiei interstatale ucraineano-ruse se va defăşura la Cernăuţi, în perioada 13-14 ianuarie.
În cadrul şedinţei vor fi discutate chestiuni ce ţin de cooperarea dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, dar şi aspecte importante referitoare la soluţionarea conflictului transnistrean. Miniştrii de externe ucrainean şi rus, Leonid Kojara şi Serghei Lavrov, se vor întâlni, cu această ocazie, la Cernăuţi. Potrivit postului de radio Ucraina Internaţional, deocamdată, doar partea rusă a anunţat agenda întrevederii dintre cei doi diplomaţi, transmite Rador.
În afară de participarea la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cernăuţi, Serghei Lavrov şi Leonid Kojara vor discuta despre problemele ucraineano-ruse, dar şi despre soluţionarea conflictului transnistrean, în contextul în care Ucraina a preluat recent preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
“Partea ucraineană a planificat deja o rundă de negocieri pe această temă, care ar urma să aibă loc la Lviv. Trebuie să luăm în considerare acest semnal, deoarece, până acum, Odesa era oraşul unde aveau loc asemenea manifestări” – a declarat analistul ucrainean Pavlo Rudeakov, comentând intenţia Kievului, de a discuta problema transnistreană într-un oraş din vestul Ucrainei.
Şedinţa Subcomitetului pentru cooperarea internaţională al Comisiei interstatale ucraineano-ruse se va defăşura la Cernăuţi, în perioada 13-14 ianuarie.
În cadrul şedinţei vor fi discutate chestiuni ce ţin de cooperarea dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, dar şi aspecte importante referitoare la soluţionarea conflictului transnistrean. Miniştrii de externe ucrainean şi rus, Leonid Kojara şi Serghei Lavrov, se vor întâlni, cu această ocazie, la Cernăuţi. Potrivit postului de radio Ucraina Internaţional, deocamd