Şi totuşi, ce se întâmplă cu Institutul Cultural Român? În ciuda unei păci politice şi chiar mediatice aşteptate pentru începutul acestui an, junele 2013 a fost marcat de un nou scandal care îi are în centru pe Andrei Marga şi proaspăta sa echipă instalată.
Un concurs pentru desemnarea de referenţi în Institutele Culturale Române din străinătate a stârnit indignarea multora dintre participanţi, precum şi protestele presei, care îl acuză pe Marga că îşi promovează în diverse posturi apropiaţi cu care a lucrat în răstimpul în care a fost rector al Universităţii clujene.
Practic, de la preluarea şefiei ICR, Andrei Marga s-a rezumat la a comunica aproape exclusiv prin intermediului site-ului instituţiei. Nici o conferinţă de presă nu a fost organizată la sediu, fiind preferate misivele electronice. La întrebări punctuale – legate de persoane, jurii sau proceduri s-a răspuns prin „conform legii” sau „conform procedurilor în vigoare”.
Mai presus de revocări de director de institute – mulţi dintre cei „eliberaţi din funcţie” au anunţat deja, de altfel, că vor acţiona ICR în judecată şi pe preşedintele Marga sau de schimbări de referenţi sau de anunţarea unor proiecte bombastice cum ar fi seria „Comori ale Carpaţilor”, un caz aparte de analizat îl reprezintă înfiinţarea unor ICR-uri interne, în capitalele provinciilor istorice şi nu numai.
Faptul că cei mai mulţi dintre oamenii aleşi să le conducă provin din rândul şefilor de filiale ale Uniunii Scriitorilor din România a alimentat suspiciunea că Horia Gârbea, unul dintre vicepreşedinţii ICR şi preşedinte al ASR Bucureşti, urmăreşte să îşi consolideze poziţia în interiorul Uniunii. Astfel, prin eventuala promovare a fidelilor din USR în programele de traduceri sau prin asigurarea unor drumuri în străinătate, şi-ar putea securiza votul în eventualitatea unei candidaturi la şefia Uniunii Scriitorilor.
