Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV. Primul lider PDL care ridică luni piatra: ”Echipa Blaga trebuie să plece”

Publicat in Gandul, duminică 13 ianuarie 2013 ·

Democrat-liberalii se pregătesc să tranşeze luni, în prima şedinţă a conducerii partidului, discuţiile interne privind organizarea unui congres extraordinar ca urmare a eşecului la parlamentare. Dacă imediat după alegeri, lucrurile păreau lămurite, o Convenţie Naţională fiind programată pentru sfârşitul lui aprilie sau începutul lui mai, varianta devansării acesteia a apărut insistent în ultimele zile. Tonul l-a dat Cristian Preda care a acuzat actuala conducere că încearcă să tragă de timp. Acestuia i s-a alăturat Sever Voinescu care a primit drept răspuns un avertisment de excludere din partea prim-vicepreşedintelui Cezar Preda. În rând s-a aliniat şi Elena Udrea care a cerut organizarea rapidă a congresului pentru a "opri fierberea din partid".

La fel de tranşant este şi vicepreşedintele Gabriel Berca care a cerut explicit, într-o declaraţie pentru gândul, depunerea mandatului echipei Vasile Blaga, din care de altfel face şi el parte.

"Convenţia Naţională trebuie organizată cât mai rapid. Avem nevoie de o conducere nouă, de figuri noi. Dacă venim cu aceiaşi oameni singurul rezultat va fi că o să ajungem la 7 la sută. Toată conducerea trebuie să demisioneze, să vină altcineva. Nu poţi să faci politică de peste 20 la sută cu aceleaşi figuri care fac jocuri şi care au mers pe principiul scapă cine poate. E nevoie de figuri credibile", a declarat pentru gândul Gabriel Berca.

Întrebat de ce el personal nu a demisionat imediat după alegeri dacă asta este soluţia, vicele pedelist a comentat că "deciziile nu se iau la cald".

Turcan: "Sunt mulţi care vizează preluarea puterii interne"

Varianta unui congres rapid nu este susţinut de toţi liderii partidului însă. "Este necesară o analiză în filiale astfel încât atunci când ne întâlnim fie în CNC, fie în Convenţie, lucrurrile să fie lămurite. Sunt cazuri în care membri ai conducerilor judeţene, c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului la victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România

HotNews acum 12 minute
Kremlinul a reacționat cu precauție la rezultatele alegerilor prezidențiale din România, potrivit Reuters. Duminică noapte, agenția de presă publică Ria Novosti îl cataloga pe Călin Georgescu drept „un candidat aliniat Rusiei”. Administrația prezide

Lucian Romașcanu, prima reacție în rândul liderilor PSD: ”Trăim sfârșitul istoriei”

G4Media acum 26 minute
Fostul ministru PSD al Culturii și purtător de cuvânt al partidului a declarat, luni dimineață, aproape de ora 11:00, cu puțin timp înainte de declarațiile anunțate în tabăra social-democrată: ”Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o i

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 3 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum o ora
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum o ora
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

O femeie este ucisă la fiecare zece minute pe glob. Ce alte date alarmante arată ultimul raport al ONU

Adevarul acum 21 minute
Cel puțin 85.000 de femei şi fete au fost ucise intenționat în 2023, majoritatea de către rude, potrivit ONU, scrie AFP. Raportul mai arată și că la fiecare zece minute, o femeie este ucisă.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Cozma (PNL): Trebuie să existe onoare şi demnitate şi în afara campaniei electorale/ Alianţa cu PSD ne-a costat scump. Astăzi am plătit pentru ea/ Primul mandat al lui Klaus Iohannis ne-a ajutat, al doilea ne-a îngropat

News.ro acum o ora
Deputatul Adrian Cozma, liderul PNL Satu Mare, a declarat, luni, că discuţia nu este acum despre cine ar trebui să plece de la conducerea partidului, dar ”trebuie să existe onoare şi în afara campaniei electorale şi demnitate, este clar acest lucru,

Cine este Cosmin, fiul lui Călin Georgescu? Tânărul este bun prieten cu Novak Djokovic

Cancan acum 43 minute
Pe măsură ce scena politică din România devine din ce în ce mai efervescentă, numele lui Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, continuă să surprindă prin ascensiunea sa fulminantă. Clasat pe locul 1 în alegerile prezidenț

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 4 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 9 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°