Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a venit la ședința Consiliului General al Capitalei din decembrie cu un proiect de hotărâre privind noua organigramă a Administrației Lacuri Parcuri și Agrement București. Surse municipale au explicat, pentru ziarul Evenimentul Zilei, că edilul vrea să scape de directorul adjunct de investiții a ALPAB-ului, Radu Popa. Ca director general al ALPAB, funcție deținută în perioada iunie 2008-iunie 2012, acesta s-a făcut remarcat prin mai multe licitaţii costisitoare şi contracte considerate ilegale de Curtea de Conturi şi de către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.
“Noi am votat propunerea domnului primar de schimbare a organigramei. Da, practic se desfințează și postul domnului director Popa prin propunerea primarului general”, a explicat, pentru EVZ, alesul general PDL, Silviu Văduva.
Pe de altă parte consilierii USL și cei care fac parte din partidul lui Dan Diaconescu nu au votat proiectul de hotărâre. Astfel, 12 consilieri au votat pentru schimbarea organigramei, niciunul nu a fost împotrivă, iar majoritatea s-au abținut. Majoritatea în Consiliu o deține în acest moment USL.
“A umblat la toți aleșii generali”
Surse municipale au povestit, pentru EVZ, că Radu Popa a “făcut lobby ca să nu i se desființeze funcția”. “A umblat la toți aleșii generali să discute cu ei, să nu îi fie desființată funcția. Primarul general a propus proiectul prin care acesta rămâne fără post. Tot primarul general este cel care l-a pus stăpân peste parcuri în 2008 pe Radu Popa și tot el este cel care a negociat cu premierul Victor Ponta numirea lui în postul de șef al Administrației Fondului pentru Mediu. Probabil nu se mai înțeleg”, a povestit un ales general USL pentru EVZ.
Potrivit documentului pe care edilul-șef l-a prezentat aleșilor generali, din noua organigramă a instit