EBU (European Broadcasting Union) a centralizat toate datele privind cea mai recentă ediţie Eurovision, iar pentru România veştile sunt foarte bune. Trupa Mandinga, care a reprezentat România la Eurovision Song Contest 2012 cu piesa „Zaleilah“, este pe locul 6 în top 25 cei mai căutaţi artişti participanţi la Eurovision.
Mai mult, solista trupei Mandinga, Elena Ionescu, a fascinat pe toată lumea prin frumuseţea ei, dar şi prin modul în care a reuşit să treacă peste dificultăţile tehnice care au apărut în semifinala Eurovision 2012. Pozele cu Elena sunt pe locul 5 în topul celor mai accesate pe portalul eurovision.tv. Nici băieţii nu s-au lăsat mai prejos. Chupi, El Nino, Tony, Omar, Zach şi Alex ocupă locul 6 în acelaşi clasament.
Cum trupa Mandinga era cotată drept una dintre favorite înaintea semifinalelor, toată presa internaţională a fost cu ochii pe cei şapte muzicieni, iar fanii au căutat să afle cât mai multe despre pregătirile pentru show. Astfel, prima fotografie de la repetiţiile Mandinga pe scena din Baku a ajuns pe locul 2 în topul celor mai accesate fotografii din timpul pregătirilor înaintea spectacolelor televizate.
În acelaşi top, o fotografie cu Elena Ionescu cântând la cea de-a doua repetiţie ocupă locul 21.
Doar Mandinga, Eleftheria Eleftheriou (Grecia) şi Loreen (Suedia), câştigătoarea Eurovision 2012, au reuşit performanţa de a avea mai mult de o prezenţă în acest top 25.
„Le mulţumim românilor, în primul rand, pentru că au avut încredere în Mandinga să îi reprezinte în cel mai important concurs muzical european. Apoi le mulţumim fanilor care ne-au dat o energie incredibilă şi care ne-au susţinut tot timpul. Pentru ei avem acum o piesă nouă - ‹‹Sufletul Zâmbea››, care arată că uneori dragostea nu este aşa cum ni-o dorim, dar atunci când ea există, orice problemă poate fi depăşită.Aşa a fost şi