Primarul PD-L din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a anunțat că ar putea candida la alegerile din partid. Cotojman a mărturisit că ultimele informații arată că președintele partidului Vasile Blaga îl va desemna pe deputatul Ion Cupă să conducă filiala Gorj, însă nu consideră că este o alegere potrivită. Acesta a declarat la Radio Infinit că Ion Cupă nu are discurs politic.
Reporter: Domnul Ion Fugaru a anunțat că ar putea candida, dvs. nu sunteți interesat?
Liviu Cotojman: Nu este exclus ca și eu să-mi depun candidatura, dacă voi constata că niciunul din actualii membri de partid nu se va detașa ca un lider autentic. Nu pot să mă uit cum partidul evoluează în funcție de anumite interese și mi-aș dori ca viitoarea conducere a PD-L să nu mai fie coordonată de la București și să fie condusă doar din interior.
Rep.: Cine ar putea fi viitorul președinte?
L.C.: Văd în presă tot felul de declarații potrivit cărora ar trebui să strângem rândurile în jurul domnului deputat Ion Cupă. Este adevărat, domnul Cupă este deputatul nostru și cred că în urma vizitei de la Gorj domnul Blaga îl va desemna pe domnul Cupă interimar.
Rep.: Dar de ce nu sunteți de acord cu această numire?
L.C.: Vă spun, personal nu cred că domnul Cupă este politicianul care poate să aducă plusvaloare PD-L. Eu văd un tehnocrat îmbrăcat în haine pedeliste. În momentul în care voi constata că este un politician adevărat, o să-l susțin.
Rep.: Cum poate să demonstreze că este un politician adevărat?
L.C.: De fiecare dată când poate să ia atitudine, să facă opoziție, să facă opoziție. Nu în baza unor prietenii să se abțină. Discursul trebuie schimbat, să fie unul de opoziție. Evident, dacă Guvernul va face și lucruri bune le apreciem, dar când este de criticat, să criticăm.
Primarul PD-L din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a anunțat că ar putea candid