Cynthia Curt, preşedinta CNI, refuză să controleze averea lui Horia Georgescu
Oana Stancu, Adrian Ursu şi echipa emisiunii “Exces de putere” de la Antena 3 au făcut noi dezvăluiri despre Horia Georgescu, şeful ANI, cel care ar trebui să vegheze la integritatea celor care ocupă posturi publice. Declaraţia de avere a şefului ANI a fost adusă în discuţie şi în trecut, acesta fiind foarte reticent să dea explicaţii cu privire la propria sa avere. Deşi au existat anchete care arătau că averea sa nu se regăsea în câştigurile reale, Horia Georgescu a refuzat să ofere explicaţii, indicând o sesizare către Consiliul Naţional de Integritate (CNI) sau susţinând că imobilele sau maşinile scumpe în care a fost văzut sunt de fapt ale părinţilor sau ale unor firme particulare la care aceştia ar fi acţionari.
În timp ce o parte a familiei reprezintă pentru şeful ANI eventuale contre pentru acuzaţiile ce i se aduc, alţi membri ai familiei, fratele, Sorin Georgescu, sau unchiul său, Raul Georgescu, le întăresc, sau chiar aduc altele noi, mai grave.
Conform fratelui lui Horia Georgescu, acesta a ajuns să fie angajat în instituţia pe care o conduce după ce a dat mită 17-18.000 de euro. Sorin Georgescu susţine că el este cel care i-a dat banii şi chiar că se afla în maşină cu el şi cu cel căruia i-a fost dată mita. “A pus 17.000 sau 18.000 de euro într-o torpedo, ca să-şi câştige postul, şi eu i-am dat banii, mi i-a cerut împrumut. I-a pus în torpedoul unui domn care lucra la PNA, într-o funcţie foarte mare. (...) L-au verificat şi i-au dat aviz negativ. Şi a fost angajat la PNA Bucureşti, în ciuda unor avize negative. (...) Ştiu asta chiar de la Horia, că se lăuda, că e gură spartă”, a declarat Sorin Georgescu.
Situaţia averii lui Horia Georgescu, preşedintele ANI, devenită un subiect de dezbatere publică din cauza neconcordanţelor mari dintre veni