Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Sănătăţii loveşte în pacienţi ca să ajute statul

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 13 ianuarie 2013 ·

Din 1 martie, pacienţii care merg la clinicile private nu vor mai beneficia de nicio consultaţie sau analiză gratuită sau decontată parţial din cauză că privaţilor li se va interzice să mai fie în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

În prezent, sistemul sanitar privat poate oferi anumite servicii gratuite sau parţial gratuite pe baza contractului cu CNAS prin care clinicile şi spitalele particulare primesc finanţare de la stat. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a anunţat, la sfârşitul acestei săptămâni, că din 1 martie, spitalele şi clinicile private vor rămâne fără finanţare de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Această decizie va afecta în primul rând pacienţii din cauză că vor fi nevoiţi să plătească integral şi, cel mai probabil, mai scump consultaţiile, analizele şi operaţiile dacă vor merge la o clinică privată. De exemplu, dacă în momentul de faţă policlinicile decontează total sau parţial unele analize medicale, din 1 martie nu vor mai putea face acest lucru astfel că pacientul va plăti de la câţiva zeci de lei până la 300 – 400 lei pentru analize mai complicate. De asemenea, pentru intervenţii chirurgicale la privat, pacienţii vor fi obligaţi să plătească de la cel puţin 1.000 lei în sus.

Din această situaţie nu va câştiga nici pacientul, nici sistemul sanitar de stat care se zbate în datorii de mai mulţi ani. Dacă va intra în vigoare anunţul conducerii Ministerului Sănătăţii, banii care vor fi luaţi de la privaţi vor merge către spitalele de stat, însă fondurile în plus nu vor reprezenta un ajutor real pentru unităţile sanitare publice, fiind vorba despre o sumă mult prea mică în comparaţie cu nevoile actuale ale spitalelor. „Circa 10% există finanţare pentru sectorul privat. În felul acesta, cu 10% va creşte fondul alocat spitalelor publice pentru perioada următoare”, a afirmat Eugen Nicolăescu.

Politicienii ş

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°