Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de sălăjeni – vaccinaţi împotriva gripei

Publicat in Magazin Salajean, luni 14 ianuarie 2013 ·

Deşi a debutat abia la jumătatea lunii noiembrie, cu întârziere faţă de cum era programat, campania de vaccinare antigripală derulată de Ministerul Sănătăţii a prezentat interes în rândul sălăjenilor. De la data respectivă şi până în prezent, peste 8.000 de persoane au fost imunizate gratuit împotriva gripei sezoniere, cei mai preocupaţi în a se feri de respectiva boală fiind vârstnicii. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, a declarat că din cei totalul de 8.040 de sălăjeni care au fost vaccinaţi, 3.808 sunt persoane cu vârste peste 64 de ani. Alte 2.745 de doze de vaccin au fost administrate bolnavilor cronici cuprinşi în intervalul de vârstă 6-64 de ani, în timp ce din rândul personalului medical au fost vaccinate 1.069 de persoane. De asemenea, 402 doze de vaccin au fost folosite pentru imunizarea antigripală a rezidenţilor din centre de ocrotire socială. Deşi în acest sezon rece femeile însărcinate beneficiază de imunizare gratuită împotriva gripei sezoniere, abia 16 gravide din întreg judeţul s-au prezentat la medicii de familie pentru a cere să fie vaccinate, a declarat directorul DSP Sălaj. În total, în această iarnă, pentru derularea campaniei de vaccinare antigripală, judeţului i-au fost alocate 17.100 doze de vaccin, din care 8.800 în prima tranşă, iar restul ulterior. Potrivit Ligiei Marincaş, în această iarnă au prioritate la vaccinare gravidele, bolnavii cronici cu vârste între şase luni şi 64 de ani, medicii, personalul auxiliar şi cadrele sanitare din spitale şi unităţi ambulatorii, salariaţii din instituţiile de ocrotire socială, persoanele instituţionalizate în centre de ocrotire socială, bolnavii îngrijiţi la domiciliu şi care prezintă risc de îmbolnăvire. Campania de vaccinare antigripală se derulează, ca în fiecare an, prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Directorul DSP Sălaj

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gerard Pique, despre despărţirea de Shakira: Adevărul despre ce s-a întâmplat nu a fost spus aşa cum s-a întâmplat

News.ro acum 2 ore
Fostul fotbalist spaniol Gerard Piqué a vorbit recent, într-un interviu acordat CNN, despre despărţirea sa de Shakira în urmă cu peste doi ani. Fostul fotbalist spaniol susţine că modul în care povestea a fost difuzată în presă nu corespunde realită

BREAKING | Michael Newman, starul din Baywatch, a murit

Cancan acum 3 ore
Michael Newman, starul din serialul fenomen „Baywatch”, a murit la vârsta de 68 de ani. Boala necruțătoare l-a răpus pe celebrul actor, iar familia și apropiații sunt devastați de durere. Michael Newman lupta de mulți ani cu o boală necruțătoare: Pa

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru Ungaria

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că, în conformitate cu decizia Ministerului ungar al Construcțiilor și Transportului (MCT), circulația camioanelor

Horoscop miercuri, 23 octombrie 2024. O zodie riscă să se lase pradă anxietăţii

Adevarul acum 2 ore
O zodie are tendinţa să se victimizeze şi să cadă pradă anxietăţii, iar o alta își debordează de energie şi charismă. Astrologul Click!, Lorina, are predicții complete pentru toți nativii horoscopului.

Nicușor Dan a câștigat procesul cu Agenția de Integritate, care îl găsise în incompatibilitate şi în conflict de interese

Libertatea acum 8 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv marți, 22 octombrie, să îi dea dreptate primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, în procesul în care ceruse anularea raportului ANI din 2023, care l-a găsit în incompatibilitate pentru că ar

Diana Șoșoacă poate candida la Senat, după ce Tribunalul București a respins contestația depusă de Amalia Bellantoni

Libertatea acum 4 ore
Diana Șoșoacă, eurodeputată și lideră a partidului SOS România, poate cadida pentru Senat după ce magistrații Tribunalului București au respins, marți, contestația depusă de Amalia Bellantoni, una dintre cele mai aprige contestatare are fostei membr

Deputat francez, prins în timp ce cumpăra droguri sintetice de la un dealer stradal, la metrou

HotNews acum 5 ore
Un deputat francez a recunoscut marți că poliția l-a prins săptămâna trecută încercând să cumpere droguri, scrie Politico. „Joi, 17 octombrie 2024, am fost oprit (și prins) în posesia unor narcotice”, a afirmat parlamentarul Andy Kerbrat, într-un co

Erdogan denunţă ”trădători” care ”nu vor scăpa de justiţia divină” după moartea lui Fethullah Gülen

News.ro acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a denunţat marţi pe ”trădătorii (care) au scăpat justiţiei turce”, la o zi după anunţarea morţii în Statele Unite a predicatorului Fethullah Gülen, inamicul său jurat, relatează AFP. ”Aceşti trădători au scăp

Primul caz de infecție cu noua variantă a virusului mpox, confirmat în Germania. Care este riscul la adresa sănătăţii populaţiei

Ziare.com acum 3 ore
Un prim caz de infecţie cu noua variantă a virusului mpox, care se află la originea unei epidemii importante în Africa - cele mai puternice infecţii în Republica Democratică Congo (RDC), Burundi şi Nigeria -, a fost confirmat în Germania, anunţă mar

Percheziții la Timișoara. O femeie pretindea că este medic și efectua operații estetice (video)

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, au pus în executare astăzi

Vremea

București
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/18°
Iasi
acum

mie.

7°/18°
joi

7°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
Constanta
acum

mar.

10°/16°
mie.

9°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/17°
mie.

4°/17°
joi

8°/16°
vin.

9°/17°
Timisoara
acum

mie.

9°/20°
joi

10°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°